Prima pagină » Economic » Angajatorii au la dispoziţie încă un an pentru măsuri de normalizare a muncii în condiţii deosebite

Angajatorii au la dispoziţie încă un an pentru măsuri de normalizare a muncii în condiţii deosebite

Guvernul a prelungit cu încă un an, până la 31 decembrie 2013, termenul în care angajatorii trebuie să normalizeze condiţiile de muncă pe acele posturi în care salariaţii îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite.
Angajatorii au la dispoziţie încă un an pentru măsuri de normalizare a muncii în condiţii deosebite

Executivul a adoptat, marţi, o hotărâre în acest sens, care stabileşte şi metodologia potrivit căreia vor putea fi reînnoite, începând cu 1 ianuarie 2013, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite acordate, valabile până la data de 31 decembrie 2012 inclusiv.

Noile prevederi se aplică angajatorilor care deţin la data de 31 decembrie 2012 avizul de reînnoire şi care nu au realizat până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condiţiilor de muncă. Perioada de valabilitate a avizelor reînnoite nu va putea depăşi astfel data de 31 decembrie 2013.

Potrivit Guvernului, pentru o mai bună monitorizare, actul normativ are în vedere acordarea avizelor de către Inspecţia Muncii.