- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (30.05.2014, 18:39)
- Adrian Dumitrache
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ASF va avea o nouă organigramă din toamnă. Numărul directorilor, redus cu peste 35%
Autoritatea de Supraveghere Financiară va avea, de la 1 octombrie, o noua organigramă, numărul de conducători fiind redus cu 35%, prin eliminarea poziţiilor de şef de departament subordonaţi vicepreşedinţilor şi a directorilor adjuncţi şi unificarea direcţiilor de protecţie a consumatorilor.
Urmărește
621 afișări
ASF va avea o nouă organigramă din toamnă. Numărul directorilor, redus cu peste 35% (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)
"Consiliul ASF a aprobat vineri, 30 mai, noua arhitectură instituţională a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Noua organigramă a ASF, care va deveni operaţională de la 1 octombrie, urmăreşte transformarea autorităţii într-o instituţie mai flexibilă şi orientată spre eficienţă, reduce nivelele ierarhice de la 5 la 3 şi desfiinţează poziţii de management intermediare. Ca urmare, funcţiile de conducere vor fi reduse cu peste 35%", se arată într-un comunicat al ASF remis MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Faţă de situaţia actuală, în noua schemă de organigramă nu se mai regăsesc poziţiile de şef de departament pe fiecare domeniu, subordonate direct preşedintelui şi vicepreşedinţilor, şi nici poziţiile de directori adjuncţi pe fiecare direcţie din toate cele trei pieţe supravegheate, şi care coordonau serviciile de specialitate.
Mai mult, va fi înfiinţată o singură Direcţie de Protecţie a Consumatorilor, prin comasarea direcţiilor de protecţie a consumatorilor existente în prezent pentru fiecare piaţă în parte.
În acelaşi timp, s-a reînfiinţat Direcţia Comunicare, Relaţii Publice şi Organisme Internaţionale, subordonată direct preşedintelui ASF, şi care înglobează o parte din actuala Direcţie de Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale.
ASF a anunţat în comunicatul de vineri că se vor evalua în continuare poziţiile din organigramă şi se vor ajusta pachetele salariale potrivit noilor atribuţii, la care se va alinia ulterior întreaga organizaţie.
"Mă aştept ca până la finalul acestui an, noua structură a ASF să funcţioneze din plin. Schimbările nu sunt nici simple şi nici atât de rapide pe cât ne-am dori şi pe cât am avea nevoie. Noua organigramă, bazată pe funcţionalitate, este un pas critic pentru a trece de la poziţia destul de pasivă de astăzi, de simplu controlor al pieţelor, la una activă, de dezvoltator al pieţei financiare non-bancare", a declarat preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.
La începutul acestei luni, Negriţoiu declara că ASF va intra într-un program amplu de reorganizare, pe baza raportului PwC, care va duce la o reducere masivă a cheltuielilor cu personalul şi creşterea semnificativă a eficienţei, având ca model organizarea BNR. El a precizat că restructurarea va privi în principal funcţiile de conducere şi în special cele de middle management.
"Sunt prea mulţi şefi în ASF", a spus, atunci, Negriţoiu.
El a arătat că reducerea cheltuielilor a început deja prin scăderea remuneraţiilor şi indemnizaţiilor Consiliului ASF, care au fost aliniate sub remuneraţiile din BNR şi sub o medie a autorităţilor similare din UE.
ASF are puţin peste 600 de angajaţi.
Negriţoiu a mai anunţat în urmă cu trei săptămâni că angajările din ASF au fost blocate şi au fost suspendate toate primele şi bonusurile până la finalizarea noii organigrame. În opinia lui Negriţoiu, salariaţii ASF ar trebui să primească o singură primă, în funcţie de performanţa anuală, iar primele de performanţă să fie doar excepţii, pentru rezultate pe proiecte speciale.
El a mai arătat că nu a adus pe nimeni în ASF şi nici nu doreşte să aducă pe cineva din afară până când nu se revizuieşte organigrama şi nu ar apărea funcţionalităţi la care să nu poată să corespundă personalul actual.
Autoritatea şi-a început activitatea la finele lunii aprilie 2013, prin comasarea atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Citește pe alephnews.ro: Autoritățile franceze au salvat de Crăciun peste 100 de persoane care încercau să traverseze spre Marea Britanie
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:03
-
astăzi, 17:55
Guatemala este dispusă să accepte deportaţii din America Centrală propuşi de Trump - surse Reuters