Asigurătorii RCA vor plăti Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii o contribuţie de 2% din încasări, dublu faţă de 2014

Asigurătorii care emit poliţe RCA vor plăti Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii o contribuţie de 2% din volumul primelor încasate, de la 1% în 2014, pentru asigurarea resurselor necesare protecţiei persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule neasigurate.

Urmărește
484 afișări
Imaginea articolului Asigurătorii RCA vor plăti Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii o contribuţie de 2% din încasări, dublu faţă de 2014

Asigurătorii RCA vor plăti Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii o contribuţie de 2% din încasări, dublu faţă de 2014 (Imagine: Shutterstock)

Majorarea contribuţiei, aprobată de acţionarii Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS) în decembrie 2014, a fost avizată miercuri de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), şi se aplică de la 1 ianuarie.

Directorul general al FPVS, Sorin Greceanu, declara într-o conferinţă desfăşurată în a doua parte al lunii martie că la 31 decembrie 2014 disponibilităţile financiare aflate la dispoziţia FPVS erau de 66,08 milioane lei, în timp ce rezerva pentru daunele avizate la aceeaşi dată era de 74,5 milioane de lei.

Asigurătorii autorizaţi de către ASF să practice RCA sunt Allianz-Ţiriac Asigurări, Asirom, Astra, Carpatica Asig, City Insurance, Euroins România, Generali România, Groupama, Omniasig şi Uniqa.

În 2014, FPVS a plătit despăgubiri de 30,34 milioane de lei, valoare apropiată de cea din 2013, din care 26,84 milioane de lei pentru vătămări corporale

Numărul persoanelor despăgubite pentru vătămări corporale sau deces a fost de 693, comparativ cu 577 în 2013, iar pentru daune materiale - 377, de la 331 în urmă cu un an

De asemenea, numărul dosarelor de daună avizate de FPVS a atins 1.294, de la 1.592 în 2013.

FPVS a fost înfiinţat în februarie 2006 şi este constituit în baza contribuţiilor companiilor autorizate să practice asigurarea de răspundere civilă auto (RCA).

Fondul acordă despăgubiri persoanelor care au suferit prejudicii în urma unor accidente produse de autovehicule neidentificate sau care nu aveau o asigurarea RCA.

În cazul autovehiculelor fără RCA valabil, fondul acordă despăgibuiri pentru vătămări corporale sau decese, cât şi daune materiale. Pentru autovehiculele neidentificate nu se pot solicita daune materiale.

Fondul nu intervine pentru prejudiciile produse prin accidente provocate de conducătorii de atelaje (căruţaşi), pietoni, biciclişti sau orice alte vehicule pentru care nu este prevăzută obligaţia legală de încheiere a unei asigurări RCA.

De asemenea, nu se fac plăţi pentru prejudiciile produse prin accidente provocate de animale sălbatice şi domestice, de starea carosabilului, gropi sau urmări ale unor fenomene meteo cum ar fi polei, mâzgă, pietre căzute de pe versanţi sau copaci dărâmaţi.

Cererea de despăgubire se depune la sediul FPVS sau la oricare sucursală ori agenţie a oricărui asigurător care are dreptul să practice asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) pe teritoriul României.

După plata despăgubirilor, fondul va recupera, pe cale de executare silită dacă va fi cazul, sumele achitate, cheltuielile legate de plata acestora precum şi dobânda legală de la persoanele vinovate sau de la alte entităţi responsabile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici