Băsescu: Dacă nu avem un termen la Schengen, să nu dăm banii pe securizare către EADS, ci IMM-urilor
Fondurile aflate în 2011 la dispoziţia Guvernului pentru securizarea frontierelor, în sumă de 271 milioane euro, ar trebui alocate întreprinderilor mici şi mijlocii şi nu neapărat grupului EADS, în condiţiile în care nu există un termen fixat pentru aderarea la Schengen, afirmă preşedintele Băsescu.
Băsescu: Dacă nu avem un termen la Schengen, să nu dăm banii pe securizare către EADS, ci IMM-urilor (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Pentru că nu se fixează un termen (de aderare la Spaţiul Schengen-n.r.), va trebui ca, pe de-o parte, să ne batem până în ultima clipă - să ne batem politic, nu cu pietre - dar trebuie să avem în vedere că anul acesta avem în buget 271 milioane euro pentru continuarea programelor de securizare a frontierei, de achiziţii de bunuri care să crească mobilitatea poliţiei de frontieră, a vămii. Cred că va trebui să privim cu reţinere cheltuirea celor 271 milioane euro, ei pot fi îndreptaţi către IMM-uri şi nu neapărat către EADS, pentru a stimula IMM-urile, decât să cheltuim fără a putea şti când România va fi admisă în Spaţiul Schengen", a spus Băsescu, în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Grupul european EADS are ca principali acţionari companiile Sogeade din Franţa şi Daimler din Germania, cu câte 22,46% din acţiuni.
În decembrie, Franţa şi Germania au cerut Uniunii Europene să amâne aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avem datele finale. Avem un deficit bugetar de nu mai puţin de 152,7 de mld. de lei, adică peste 30 de mld. de euro, cu mult peste capacitatea economiei de a duce în spate o asemenea gaură bugetară
-
Furtul tezaurului. Cei trei suspecţi reţinuţi nu sunt români. Despescu: Scopul este de a recupera bunurile furate
-
Zelenski: Încheierea fazei intense a războiului este esenţială, nu pentru că ne este teamă de câmpul de luptă, ci pentru că preţuim vieţile ucrainenilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO