- Home
- Economic
- ROMAN, (30.04.2014, 11:33)
- Valentina Postelnicu
Băsescu, mesaj către investitori: Puteţi avea încredere în România, economia e tot mai performantă
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus investitorilor TRW Automotive de la Roman că pot avea încredere în România şi în economia ţării noastre, care devine din ce în ce mai performantă, asigurându-i că va privi la evoluţia acestei fabrici şi după finalizarea mandatului.
Urmărește
1565 afișări
Traian Băsescu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Preşedintele a spus în discursul susţinut la ceremonia de inaugurare a fabricii TRW Automotive din Roman, judeţul Neamţ, că, în perioada 2008-2013, guvernele României au pus la dispoziţie investitorilor străini şi români ajutoare de stat în valoare de 770 de milioane de euro, din totalul unor investiţii de 3,1 miliarde de euro.
"Asta a creat condiţiile să se întâmple ce vedem azi, că România creşte ani de ani exporturile, inclusiv în perioada de criză", a arătat preşedintele Băsescu.
Şeful statului a mai arătat că, din cei 770 de milioane de euro, care au reprezentat ajutoare de stat pentru investitori, pentru a crea locuri de muncă şi pentru investiţii, s-au consumat doar 320 de milioane, ceea ce înseamnă că investiţiile nu sunt încă terminate şi că potenţialul industrial al României este în creştere.
TITLURILE ZILEI
-
ieri, 22:14
-
ieri, 17:01
• UE „regretă” majorarea taxelor vamale şi se pregăteşte să riposteze „ferm” dacă va fi vizată
-
ieri, 23:04
-
ieri, 19:57
-
ieri, 21:30
• Protest cu zeci de mii de persoane la Berlin împotriva extremei drepte
-
ieri, 14:46
-
ieri, 20:24
-
ieri, 14:05
• Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
ieri, 18:33
• Scholz, despre taxele impuse de Trump: Este important să nu divizăm lumea
-
ieri, 16:53
• Burduja: Sunt atacat că aş fi „împotriva” tranziţiei verzi. Nimic mai fals
-
ieri, 16:24
-
ieri, 12:05
• Nu putem avea un preşedinte care se crede Mesia - Bogdan Ivan la Congresul PSD
-
ieri, 10:11
• Ungaria condiţionează sancţiunile UE anti-Rusia de acordul cu Trump
-
ieri, 10:04
• Idf: Trei atacuri aeriene în Cisiordania în ultimele ore. „Numeroşi terorişti, ucişi”
-
ieri, 09:27
• Robert Shiller îl compară pe Trump cu Mussolini: „Acelaşi ego hipertrofic, aceeaşi încăpăţânare"
"Este clar că prin neplata integrală a ajutoarelor de stat pe care Guvernul României le-a aprobat, există resursă ca în continuare investiţiile să crească şi să se creeze noi locuri de muncă", a afirmat Traian Băsescu.
Preşedintele a dorit să transmită un mesaj investitorilor: "Puteţi avea încredere în România. În mod cert, aici se vor crea şi locuri de muncă şi uşor, uşor, după această criză năprasnică din 2009, 2010, chiar şi 2011, economia României devine tot mai performantă, tot mai competitivă".
Şeful statului a mai spus că producţia de la această fabrică se va exporta în proporţie de 85%. "Oameni modeşti, oameni medii, dar şi oameni care au foarte mulţi bani, care vor merge cu Range Rovers, Rolls Roys sau mai ştiu eu ce alte maşini, vor avea viaţa apărată de munca dumneavoastră", a menţionat Traian Băsescu.
Preşedintele a urat succes investitorilor, asigurându-i că şi după ce îşi va termina mandatul va privi cu atenţie la această fabrică.
"Astăzi sunteţi 100, alţi 300 vor fi angajaţi foarte curând, până la sfârşitul anului, veşi fi peste 600 de salariaţi, iar până în 2016 veţi fi o familie de peste 1.200 de salariaţi, aici. Eu vă doresc să fiţi o familie tânără, sănătoasă, performantă şi o familie care să se bucure de locul în care munceşte. Vă doresc un an foarte bun", le-a spus Traian Băsescu angajaţilor de la TRW Automotive.
La inaugurarea investiţiei din judeţul Neamţ au participat, alături de preşedintele Traian Băsescu, şi deputatul de Roman Elena Udrea şi preşedintele Consiliului Judeţean, Culiţă Tărâţă.
Producătorul american de piese auto TRW Automotive a deschis la Roman, judeţul Neamţ, o nouă unitate de coasere a airbagurilor, extinzând astfel operaţiunile din România.
Compania estimează că are nevoie de un volum suplimentar de 12 milioane de airbaguri pentru următorii cinci ani.
TRW a inaugurat anul trecut o nouă unitate de producţie la Baia Mare, care se ocupă cu îmbrăcarea în piele a volanelor destinate în principal automobilelor Audi.
TRW este prezentă în România din anul 2004, când a început activitatea la Timişoara, iniţial cu îmbrăcarea în piele a volanelor auto.
Grupul mai deţine facilităţi de producţie la Baia Mare, Oraviţa (Caraş-Severin), Lupeni (Hunedoara) şi Marghita (Bihor), având peste 3.000 de angajaţi în România.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:52
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace / Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
ieri, 22:37
Tánczos Barna: Crin Antonescu are prima şansă de a intra în turul doi