- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (14.09.2018, 13:20)
- Dan Straut
BCR opreşte sistemul informatic, de vineri noaptea până sâmbătă seara, pentru optimizări
Banca Comercială Română (BCR) anunţă că opreşte sistemul informatic, începând de vineri ora 23.00, până sâmbătă ora 17.00, pentru a efectua operaţiuni de optimizare a performanţelor.

BCR opreşte sistemul informatic, de vineri noaptea până sâmbătă seara, pentru optimizări
Vor fi afectate parţial o parte dintre echipamentele BCR, după cum urmează:
- ATM-uri (Bancomate): vor functiona cu excepţia operaţiunilor miniextras şi plăţi facturi şi transferuri
- APT-uri (Ghişee rapid): nu vor funcţiona
- MFM-uri (maşini multifuncţionale): vor fi disponibile doar functionalităţile de ATM
- Serviciile de Internet şi Mobile Banking vor fi indisponibile.
„Sistemele POS şi de carduri, aparatele de schimb valutar, precum şi aparatele multifuncţionale vor funcţiona în regim normal. Unităţile din centrele comerciale vor funcţiona conform programului normal, fiind la dispoziţia clienţilor pentru consiliere, în condiţiile tehnice menţionate”, menţionează BCR.
Pentru informaţii mai detaliate, clienţii pot apela gratuit Contact Center-ul BCR la 0800.801.227, apelabil gratuit din orice reţea naţională sau +4 021.407.42.00 apelabil din străinătate la tarif normal.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:00
-
ieri, 21:34
Geografia României va deveni materie separată la liceu, anunţă ministrul Educaţiei