- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (24.11.2015, 11:16)
- Laura Mitran
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BLACK FRIDAY la ANPC: Cumpărătorii reclamă, printre altele, promoţii la produse epuizate şi refuzul plăţii în rate
Reducerile de Black Friday au ajuns şi în acest an subiect de reclamaţii la ANPC, cumpărătorii, în special cei care au ales să profite de promoţii online, plângându-se că produsele erau epuizate până ajungeau să finalizeze o comandă, că reducerile erau înşelătoare sau că nu puteau plăti în rate.
Urmărește
5156 afișări
BLACK FRIDAY la ANPC: Cumpărătorii reclamă, printre altele, promoţii la produse epuizate şi refuzul plăţii în rate (Imagine: Sebastian Tataru/Mediafax Foto)
Comisariatul Bucureşti al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care primeşte majoritatea reclamaţiilor de Black Friday, a înregistrat până luni, la ora 15.00, 36 de petiţii, majoritatea vizând cumpărături online. Promoţiile de Black Friday continuă însă toată săptămâna, iar comenzile online făcute deja urmează să fie livrate.
Reprezentanţii ANPC au precizat pentru MEDIAFAX că reclamaţiile se depun la comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor unde îşi are sediul firma de la care a fost cumpărat produsul, iar majoritatea firmelor de distribuţie de electronice şi electrocasnice, produsele la care se fac în mod tradiţional reducerile de Black Friday, au sediul în Capitală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Uzurpatorul
-
Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
Totodată, reprezentanţii autorităţii au arătat că mai mult cei care cumpără online fac în general reclamaţii, în cazul lor apărând mai degrabă neconformităţi între comandă şi ceea ce primesc, dar şi pentru că aceşti cumpărători sunt mai atenţi la oferte, urmăresc mai temeinic preţurile înainte şi după operarea reducerilor, astfel că sesizează mai uşor neconcordanţele.
Astfel, principalele aspecte reclamate la ANPC de Black Friday ţin de modul de cumpărare online.
Un consumator a reclamat că, după o oră şi jumătate de navigat pe site şi adăugat produse în coş, în momentul finalizării comenzii produsele selectate nu mai erau în stoc, iar un altul că deşi produsul selectat apărea ca fiind disponibil în stoc, în momentul în care a fost introdus în coş, acesta a apărut ca epuizat.
Citeşte şi: EMag a vândut de 202 milioane de lei de Black Friday, cu trei milioane sub estimări. Timpul total petrecut online de vizitatorii site-ului a depăşit 116 ani
Citeşte şi: BLACK FRIDAY 2015: EvoMAG a vândut produse de peste un milion de euro, 55% din totalul scos la vânzare
Citeşte şi: BLACK FRIDAY: eMag a primit comenzi de 33,1 milioane euro. Un tractor, 22 autoturisme, lingouri de aur - printre produsele vândute
Citeşte şi: BLACK FRIDAY 2015: Zeci de clujeni au stat la coadă pentru produse reduse şi cu 80%. Majoritatea au căutat electronice
Alţii au arătat că site-urile distribuitorilor au promovat reclamă mincinoasă. Astfel, un produs care apărea tot timpul în stoc, iar consumatorul a urmărit siteul frecvent, la starul vânzărilor de Black Friday apărea direct epuizat.
Alte produse, semnalate ca fiind la ofertă, nu aveau preţul vechi tăiat şi un preţ nou, ci un singur preţ, au mai reclamat consumatorii.
Tot în ceea ce priveşte preţurile, s-a semnalat că un produs plasat în coşul de cumpărături, cu un anumit preţ, avea, la finalizarea comenzii, un preţ mai mare.
Un cumpărător a semnalat că, în preziua vânzărilor promoţionale de Black Friday, un ceas costa 519 lei, dar stocul era indisponibil, iar după 10 minute de navigat pe site preţul acelui ceas era de 669 lei, cu poduse în stoc. De Black Friday preţul pentru acelaşi tip de ceas era de 789 de lei, potrivit reclamantului.
Un altul a arătat că a găsit online un smartphone la preţul de 109 lei cu o reducere de 89% (discount de 890 lei). Comanda a fost plasată, iar după 30 de minute consumatorul a primit un nou email prin care i se
comunica faptul ca acea comandă a fost anulată, deoarece produsul nu mai exista în stoc. A doua zi acelaşi produs a apărut pe site, dar cu preţul de 890 de lei, valoarea reducerii fiind de 109 lei.
O altă persoană a achiziţionat online un scaun de copil, cu preţul redus de la 1.400 la 630 de lei. Căutând apoi acelaşi produs pe alte site-uri, cumpărătorul a constatat ca preţul produsului era de 640 de lei.
Într-un alt caz, comerciantul a refuzat cumpărarea produselor cu cardul în rate, motivând că platforma are probleme tehnice. La solicitările făcute la ore diferite, clientul a primit acelaşi răspuns negativ, fiind în imposibilitatea de a achiziţiona produsele.
O altă persoană s-a plâns că, deşi comanda putea fi lansată, acestea nu putea fi finalizată, deoarece niciun angajat al site-ului respectiv nu lucra în week-end.
ANPC îi sfătuieşte pe cei care cumpără online să verifice, înainte de încheierea contractului, dacă pe site comerciantul informează corect şi complet privind: datele sale de identificare (denumirea, adresa poştală şi electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăţilor comerciale şi cel de înregistrare fiscală etc), caracteristicile esenţiale ale produsului, preţul cu toate taxele incluse, cheltuielile de livrare, dacă este cazul, modalităţile de plată şi de livrare, perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului, durata minimă a contractului (în cazul contractelor care prevăd
furnizarea curentă sau periodică a unui produs), existenţa şi modul de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului.
Consumatorii mai sunt sfătuiţi să contacteze comerciantul prin telefon pentru a cere informaţii suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condiţiilor de livrare, putând avea astfel indicii privind seriozitatea vânzătorului.
Privind dreptul de denunţare a contractului, consumatorul trebuie să ştie că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are 14 zile pentru a-l returna, fără a invoca vreun motiv. În cazul returnării produsului, consumatorul îşi poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului.
Comerciantul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plata din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile
de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului, mai informează ANPC.
Totodată, profesionistul trebuie să înapoieze sumele folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.
Pe de altă parte, consumatorul trebuie să citească termenii şi condiţiile de funcţionare a magazinului online, deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungeşte cu
încă 12 luni, în cazul în care comerciantul nu a menţionat/informat expres despre existenţa dreptului de returnare a produselor.
ANPC mai informează că vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, promoţionale etc) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor.
Astfel, orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice. Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.
Preşedintele ANPC, Bogdan Pandelică, arată că exista site-uri care au posibilitatea de a arhiva istoricul postărilor, deşi acestea nu mai figurează pe site-ul respectiv.
"Sfătuiesc consumatorii să verifice preţurile pe site-uri comparative înainte de a face cumpărături în această perioadă de vânzări extinse de Black Friday. În cazul în care consumatorii simt că drepturile lor nu au fost respectate, îi sfătuiesc să se adreseze ANPC cu o reclamaţie. Vă asigur că aceasta va fi cercetată cu profesionalism, iar operatorii economici care nu respectă legea vor fi sanctionaţi", spune preşedintele ANPC.
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe