- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (05.09.2018, 17:21)
- Tudor Ionescu
Bloomberg: Germania şi Marea Britanie fac CONCESII în negocierile pentru Brexit
Guvernele Marii Britanii şi Germaniei au renunţat la o serie de cereri-cheie din cadrul negocierilor pentru Brexit, evoluţie ce are potenţialul de a uşura negocierile pentru încheierea unui acord, relatează Bloomberg, citând surse anonime.
Urmărește
3242 afișări
Bloomberg: Germania şi Marea Britanie fac CONCESII în negocierile pentru Brexit
Potrivit informaţiilor, Germania ar fi dispusă să accepte un acord mai puţin detaliat cu Marea Britanie privitor la viitoarele legături economice şi comerciale pe care regatul le va avea cu Uniunea Europeană. Concesiile Germaniei, încă neprecizate, având rolul încheierii unui acord pentru Brexit.
Această evoluţie a avut loc la doar patru zile de la afirmaţia negociatorului şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, cu privire la faptul că nu va exista niciun acord de Brexit în lipsa unui plan concret privitor la graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord (aşa-numita soluţie "backstop").
De la începutul lor până acum, negocierile pentru Brexit au fost complicate preponderent de problema legată de graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, dar şi de lipsa unui consens în rândul clasei politice britanice cu privire la modul în care ar trebui să decurgă negocierile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cum a reuşit un tânăr absolvent de mate-info să facă din pasiunea lui pentru maşini o afacere de succes. Azi el readuce la viaţă maşina românească preferată a tuturor şi pregăteşte o nouă mutare
-
Israelul continuă atacurile în Gaza. Hamas nu a furnizat la timp lista ostaticilor
-
Una dintre „perlele” turismului românesc este la pământ. Care sunt soluţiile să salvăm una dintre cele mai vânate destinaţii din România
Citește pe alephnews.ro: FOTO. Donald Trump a ajuns sâmbătă seara în Washington pentru a sărbători revenirea la putere. Evenimentul a început cu un foc de artificii
Citește pe www.zf.ro: Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
TikTok a devenit inaccesibil în SUA cu câteva ore înainte ca legea adoptată să intre în vigoare. Ce le-a transmis compania utilizatorilor
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Pensii cu 660 lei mai mari pentru această categorie de pensionari din România. Vezi dacă te încadrezi!
CANCAN.RO
Tabel pentru bărbați și femei | Pe ce dată ieși la PENSIE, în funcție de luna și de anul nașterii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe