BM: Leul se va întări pe termen lung, odată cu îmbunătăţirea standardului de viaţă din România

Leul se va întări în raport cu euro pe termen lung, odată cu creşterea standardului de viaţă din România, a declarat pentru MEDIAFAX Kaspar Richter, senior economist la Banca Mondială.

Urmărește
44 afișări
Imaginea articolului BM: Leul se va întări pe termen lung, odată cu îmbunătăţirea standardului de viaţă din România

BM: Leul se va întări pe termen lung, odată cu îmbunătăţirea standardului de viaţă din România (Imagine: Shutterstock)

În ultimii doi ani, odată cu criza financiară, leul s-a depreciat pe medie cu circa 25% faţă de euro până la 4,2099 lei/euro la finele anului trecut, evoluţie care a condus la presiuni asupra inflaţiei din cauza creşterii costurilor la serviciile în euro, dar şi o scumpire a creditelor acordate în moneda europeană.

"Este foarte greu să faci prognoze referitor la evoluţia monedei pe termen scurt. Pe termen lung ne aşteptăm ca moneda să se aprecieze (faţă de euro -n.r.), în linie cu îmbunătăţirea standardului de viaţă din România", a spus Richter.

România va înregistra în acest an cea mai lentă creştere economică dintre cele zece state membre ale UE din Europa de Est, urmată anul următor de cea mai rapidă creştere din regiune, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, publicat marţi.

De la începutul acestui an, leul a urmat un trend de apreciere, el fiind cotat marţi la 4,09 lei faţă de moneda europeană.

România a avut în martie cea mai mare creştere anuală din UE a preţurilor de consum, de 8%, nivel cu mult peste cel al altor state şi mai mult decât dublu comparativ cu inflaţia medie la nivel comunitar.

Economistul Băncii Mondiale susţine că în prezent există un optimism mai ridicat în ceea ce priveşte reducerea preţurilor la alimente pe plan internaţional, alt element care a avut un impact semnificativ asupra creşterii ratei inflaţiei.

Banca Naţională a României ţinteşte pentru acest an o inflaţie de 3%, plus/minus un punct procentual. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a anunţat în urmă cu o săptămână că banca centrală va revizui în urcare prognoza de 3,6%, dar noua estimare nu va depăşi 5%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici