BNR: Legea salarizării bugetarilor, sursă de risc inflaţionist

Una dintre sursele de risc la adresa proiecţiei ratei anuale a inflaţiei ar putea fi reprezentată de „implementarea, în perioadele viitoare, a Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, arată Banca Naţională a României.

Urmărește
454 afișări
Imaginea articolului BNR: Legea salarizării bugetarilor, sursă de risc inflaţionist

Banca Naţională: Legea salarizării bugetarilor, sursă de risc inflaţionist

„Efectele potenţiale de accentuare a excesului de cerere din economie şi, astfel, de generare a unor presiuni inflaţioniste superioare ca amplitudine celor din scenariul de bază vor depinde în mod esenţial de forma finală a legii, de etapizarea în timp a majorărilor salariale şi de criteriile de condiţionalitate a acestora”, se arată în raportul asupra inflaţiei lansat luni de conducerea BNR.

Eventuale reduceri ale investiţiilor publice în vederea încadrării deficitului bugetar în ţintele asumate de autorităţi, coroborate unei majorări a ecartului dintre variaţia salariilor şi cea a productivităţii muncii, „s-ar răsfrânge, în cele din urmă, asupra potenţialului de creştere şi competitivităţii economiei româneşti”.

În aceste condiţii, „deteriorarea echilibrelor macroeconomice ar urma să aibă un impact advers asupra percepţiei de risc a investitorilor străini, cu consecinţe asupra fluxurilor de capital stabile puse la dispoziţia economiei româneşti, a finanţării deficitului de cont curent şi, astfel, asupra evoluţiei viitoare a monedei naţionale”, mai arată autorii raportului BNR.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici