- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (16.09.2011, 19:04)
- Thomas Dinca ,
Boc: Guvernul va utiliza o parte importantă din fonduri UE pentru reabilitarea termică a blocurilor
Guvernul intenţionează să utilizeze o parte importantă din fondurile UE pentru susţinerea programului de reabilitare termică a blocurilor şi va solicita autorităţilor implicate ca facilităţile destinate proprietarilor care iniţiază astfel de lucrări să fie mai bine mediatizate, afirmă premierul Boc.
Urmărește
215 afișări
Premierul Emil Boc (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Guvernul are în intenţie ca, în momentul în care va fi posibil să realocăm fonduri europene, să dirijeze o parte importantă din fondurile europene pentru susţinerea acestui program de reabilitare termică a blocurilor de locuit. În momentul de faţă avem la dispoziţie garanţii guvernamentale în valoare de 50 milioane euro şi foarte puţine au fost utilizate", a spus Boc, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, prin intermediul căruia sunt acordate garanţii în cadrul acestui program.
El a amintit că proprietarii pot contracta credite pe cinci ani cu garanţii de stat, la dobânzi subvenţionate, pentru programe de reabilitare termică şi pot fi scutiţi şapte ani de la plata impozitului pe locuinţă, cu acordul consiliului local.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Numele celor trei ostatice eliberate de Hamas, făcute publice. Printre ele, o româncă
-
Israelul a anunţat începerea armistiţiului. Primii ostatici vor fi eliberaţi duminică
-
Israelul confirmă primirea listei cu ostatici şi intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Citește pe alephnews.ro: Acordul de încetare a focului din Gaza a intrat în vigoare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
FOTO. Donald Trump a ajuns sâmbătă seara în Washington pentru a sărbători revenirea la putere. Evenimentul a început cu un foc de artificii
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Pensii cu 660 lei mai mari pentru această categorie de pensionari din România. Vezi dacă te încadrezi!
CANCAN.RO
Tabel pentru bărbați și femei | Pe ce dată ieși la PENSIE, în funcție de luna și de anul nașterii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe