BSA: Rata pirateriei software în România a scăzut anul trecut la 64%
Rata pirateriei software pentru PC-uri a scăzut în România, anul trecut, la 64%, de la 65% în anul anterior, iar pierderile din industrie au urcat cu 6,55%, la 195 milioane dolari, se arată într-un raport al Business Software Alliance (BSA).

BSA: Rata pirateriei software în România a scăzut anul trecut la 64% (Imagine: Shutterstock/Publimedia)
În 2009, pierderile cauzate de pirateria aplicaţiilor pentru PC-uri au fost în România de 183 milioane dolari.
Comparativ cu 2006, rata pirateriei din România a scăzut cu cinci puncte procentuale.
La nivel global, valoarea comercială a aplicaţiilor informatice piratate a crescut cu 14% anul trecut, atingând nivelul record de 58,8 miliarde dolari.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trei ani de război în Ucraina. Bolojan: România îşi reafirmă angajamentul deplin faţă de libertate
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
Cele mai ridicate rate al pirateriei au fost înregistrate anul trecut în Georgia (93%), Zimbabwe (91%), Bangladesh şi Moldova (ambele cu 90%), iar cele mai reduse au fost în SUA, Japonia şi Luxemburg (fiecare 20%), urmate de Noua Zeelandă (22%) şi Australia (24%).
Din punct de vedere regional, cea mai mare rată a pirateriei, de 64%, a fost consemnată anul trecut în Europa Centrală şi de Est, unde s-a menţinut la nivelul anului anterior, şi în America Latină, unde a urcat cu un punct procentual.
BSA este o organizaţie non-profit creată în scopul promovării intereselor industriei de software şi a partenerilor din industria de hardware.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


