- Home
- Economic
- SOFIA, (04.04.2014, 18:58)
- Anca Dumitrescu
Bulgaria scoate South Stream de sub incidenţa legislaţiei UE, prin schimbarea statutului conductei
Parlamentul din Bulgaria a aprobat vineri modificarea legii energiei astfel încât statutul gazoductului South Stream a fost schimbat în cel de interconector de reţea, fapt ce permite ca acesta să iasă de sub incidenţa legislaţiei Uniunii Europene.
Urmărește
932 afișări
Bulgaria scoate South Stream de sub incidenţa legislaţiei UE, prin schimbarea statutului conductei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
După trei ore de dezbateri, care au avut loc joi, şi votul de vineri, parlamentarii au mai aprobat ca tronsonul de conductă din apele teritoriale bulgăreşti, care va măsura circa 14 kilometri, va obţine un statut juridic de "netraversare a teritoriului european", a relatat agenţia bulgară de presă Mediapool, transmite Novinite.
Aceste modificări aduse legii energiei elimină obligativitatea ca Bulgaria să ofere accesul unor terţe părţi la tronsonul South Stream de pe teritoriul său şi scot segmentul de gazoduct de sub incidenţa reglementărilor reunite în aşa-numitul "Third Energy Package".
Decizia Parlamentului, adoptată cu 115 voturi "pentru", 64 "împotrivă" şi patru abţineri, a fost susţinută de toţi parlamentarii Partidului Socialist Bulgar şi partenerii lor din Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, dar şi de ultra-naţionaliştii Ataka.
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 16:30
• Protest în Capitală: Un bărbat asupra căruia a fost găsită o sumă mare bani, dus la poliţie
-
astăzi, 15:24
-
astăzi, 14:59
• Zelenski le cere aliaţilor să-şi onoreze promisiunile privind livrările de arme către Ucraina
-
astăzi, 14:42
-
astăzi, 13:47
• Iranul desfăşoară exerciţii militare în apropierea unităţilor nucleare
-
astăzi, 13:07
• Veşti bune pentru români: A crescut nivelul deducerii personale
-
astăzi, 12:13
• Alegeri prezidenţiale în Croaţia. Favorit este preşedintele în exerciţiu
-
astăzi, 11:27
• Simion: Nu ne eschivăm, este un protest al poporului român, noi doar oferim platforma legală
-
astăzi, 11:01
• Serbia, între sancţiunile SUA şi criza gazelor: lovitură dublă pentru Belgrad
-
astăzi, 10:36
-
astăzi, 10:20
• Explozie într-un restaurant din Cehia. Şase persoane au murit
-
astăzi, 10:11
-
astăzi, 09:57
• O mamă de 17 ani şi bebeluşul ei au dispărut. Poliţia din Deva cere ajutorul populaţiei
-
-
astăzi, 09:51
Opoziţia de centru-dreapta GERB a votat în mare parte împotrivă, în timp ce patru dintre parlamentarii săi s-au abţinut.
Unul dintre iniţiatorii amendamentelor, Iavor Kuiumdziev, a făcut o paralelă între construcţia conductei şi călătoria cu un avion, afirmând că în cazul unui avion nu se consideră că aterizează într-o ţară numai pentru că zboară deasupra ei.
Un parlamentar al GERB a spus că nu înţelege de ce colegii din BSP au decis să nu aştepte răspunsul UE, şi anume dacă aceste amendamente încalcă legislaţia comunitară.
Aprobarea amendamentelor a avut loc în pofida unei scrisori din partea comisarului Gunther Oettinger, care a cerut explicaţii în legătură cu intenţiile Bulgariei faţă de statutul juridic al South Stream.
Ţările participante la proiectul South Stream au convenit în 2013 să fie reprezentate de Comisia Europeană la negocierile cu Gazprom, astfel încât CE va avea ultimul cuvânt de spus în discuţii.
În decembrie 2013, Comisia a cerut ţărilor participante la proiectul South Stream, inclusiv Bulgariei, să renegocieze acordurile bilaterale cu Rusia, astfel încât să respecte legislaţia comunitară.
South Stream va livra gaze naturale ruseşti către Austria, tranzitând Marea Neagră, Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Acţionarii South Stream sunt Gazprom (50%), grupul italian Eni (20%), Wintershall Holding din Germania şi EDF din Franţa (15% fiecare). Italia este unul dintre principalii clienţi ai gazelor ruseşti, importând anul trecut de la Gazprom 15,1 miliarde metri cubi de gaze, uşor peste consumul anual al României.
Pentru Gazprom, proiectul South Stream are rolul de a diversifica rutele de export către Europa. În prezent, cea mai mare parte din gazul rusesc vândut în Europa trece prin Ucraina.
Disputele dintre Kiev şi Moscova privind preţul gazelor şi tarifele de transport au afectat de mai multe ori livrările de gaze către Europa, cel mai recent la începutul anului 2009. Tensiunile s-au amplificat între timp, în urma schimbării regimului de la Kiev şi a anexării Crimeei de către Rusia.
Potrivit Comisiei Europene, acordurile interguvernamentale între Rusia şi ţările de tranzit încalcă mai multe reguli europene. De exemplu, Gazprom va fi în cadrul proiectului atât producător, cât şi distribuitor de gaz, fapt ce contravine cu regula UE de separare a celor două activităţi, pentru încurajarea concurenţei.
Totodată, South Stream urmează să transporte doar gaze ruseşti, în timp ce UE cere ca astfel de proiecte să fie deschise şi altor companii.
Comisia critică şi cum vor fi stabilite tarifele, susţinând că potrivit legislaţiei UE acest rol trebuie să revină unui manager independent şi nu Gazprom.
Construcţia conductei a început deja în Rusia, Bulgaria şi Serbia, iar Comisia nu poate să oprească acest proces, a declarat în decembrie un purtător de cuvânt al instituţiei, precizând că legislaţia UE va fi încălcată atunci când vor începe livrările de gaze.
Citește pe alephnews.ro: Iranul desfăşoară exerciţii militare în apropierea unităţilor nucleare. „Puterea” reunește membri ai armatei şi ai Gărzilor Revoluţionare islamice
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Documentele Reginei Elisabeta urmează să fie făcute publice în curând. Experții se tem de cenzurarea acestora
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Alertă „freezing rain” în București. Pe ce dată plouă cu gheață, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe