Carmen Săndulescu a demisionat din funcţia de director executiv al Impact

Carmen Săndulescu, unul dintre cei mai vechi oficiali ai Impact Developer&Contractor (IMP) şi acţionar al companiei, a demisionat din funcţia de director executiv al dezvoltatorului imobiliar.

Urmărește
821 afișări

Consiliul de Administraţie al companiei a luat act vineri, de demisia din funcţia de director executiv şi de renunţarea la contractul de management, potrivit unui comunicat transmis de Impact Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Săndulescu, care a ocupat diferite funcţii de conducere în anii anteriori, nu va mai fi director executiv în companie începând de luni.

Alături de Dan Ioan Popp, Săndulescu a dezvoltat compania Impact.

Potrivit celor mai recente raportări, Săndulescu deţine 9,69% din acţiunile Impact.

Popp a fost înlocuit în luna aprilie a anului trecut de la conducerea Consiliului de Administraţie cu Dimitrios Sophocleous, fost manager la companii precum Romtelecom sau AD Pharma.

Schimbările în conducerea Impact au venit pe fondul rezultatelor financiare slabe şi a pierderilor înregistrate de companie în anii 2010 şi 2011, când pierderile au cumulat aproape 40 milioane lei. Rezultatele financiare au afectat puternic şi valoarea acţiunilor Impact pe bursă, care au căzut puternic.

Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pentru anul trecut şi aprobat în octombrie de acţionari, Impact ar urma să înregistreze pentru anul trecut pierderi record, de 35,6 milioane lei, ca urmare a constituirii unor provizioane de 15,8 milioane lei.

În ultimii ani, Dan Ioan Popp a vândut mai multe pachete de acţiuni către fonduri de investiţii, care au ajuns să controleze împreună peste 50% din acţiuni şi au putut astfel să îşi impună strategia de conducere a companiei.

Popp este încă cel mai mare acţionar al Impact, cu 16,52% din titluri, urmat de omul de afaceri Adrian Andrici, cu 10,69% din acţiuni. În acţionariat se regăseşte şi compania de administrare a investiţiilor East Capital, care deţine prin firma Salink Limited, din Cipru, un pachet de 10,1% din acţiuni. Alţi acţionari importanţi sunt trei fonduri ING, care au cumulat 5,18%.

Acţiunile Impact au încheiat şedinţa bursieră de vineri în stagnare la 0,1385 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 27,4 milioane lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici