- Home
- Economic
- STUTTGART, (21.05.2012, 09:44)
- Vlad Popescu ,
Cea mai mare creştere salarială din Germania ultimilor 20 de ani: Cel mai mare sindicat a obţinut creşterea care va sprijini consumul
IG Metall, cel mai mare sindicat din Germania, a obţinut cea mai consistentă creştere salarială din ultimii 20 de ani, de 4,3%, care, potrivit analiştilor, va sprijini consumul din cea mai mare economie europeană şi va contribui la ajustarea dezechilibrelor care au cauzat tensiuni în zona euro.
Urmărește
353 afișări
Cea mai mare creştere salarială din Germania ultimilor 20 de ani: Cel mai mare sindicat a obţinut creşterea care va sprijini consumul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cei 3,6 milioane de membri IG Metall, din industria germană, au obţinut, în urma negocierilor care s-au încheiat la finele săptămânii trecute cea mai mare creştere salarială din 1992, când sindicatul a determinat angajatorii să acorde o majorare de 5,4%.
Creşterea de 4.3% a fost acordată pentru cele 12 luni din perioada 1 mai 2012 – 30 aprilie 2013, iar acordul dintre sindicat şi angajatori pune capăt unor negocieri tensionate, presărate cu greve care au afectat producţia industriei germane.
Acordul vine în urma intervenţiei în premieră a liderilor politici germani, care după o perioadă îndelungată de tăcere autoimpusă au cerut explicit, în repetate rânduri, creşteri salariale semnificative în sectorul privat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Ministrul israelian Ben-Gvir ameninţă cu demisia în cazul aprobării acordului de încetare a focului
-
A murit David Lynch, regizorul filmelor Twin Peaks şi Muholland Drive
-
Dezinformări privind procesul de extindere şi modernizare a Bazei de la Kogălniceanu, combătute
Majorarea lentă a salariilor din Germania este considerată de mulţi economişti una dintre principalele surse de dezechilibru din zona euro, care au accentuat efectele crizei datoriilor de stat.
Creşterea medie nominală a salariilor din Germania a fost de 1% din 2007 până în prezent, faţă de 2,7% la nivelul zonei euro, medie influenţată şi de nivelul din cea mai mare economie europeană.
Deşi salariile de la periferia zonei euro, afectată de criză, sunt în scădere, germanii se bucură în acest an de o economie robustă, condiţii bune pe piaţa muncii şi apeluri politice la creşteri salariale, rar întâlnite în Germania.
Printre politicienii care au susţinut creşterea salariilor se numără şi ministrul Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, care a declarat recent că veniturile germanilor ar trebui să crească mai accentuat faţă de restul Europei.
"Acordul salarial obţinut de IG Metall este un nou semnal clar că era creşterilor foarte moderate de venit a luat sfârşit. Asta ajută statele de la periferie să recâştige din pierderea de competitivitate suferită în raport cu zona euro, de la introducerea monedei până la criza datoriilor de stat. Însă zona euro ca întreg pierde atunci când competivititatea Germaniei scade", comentează economistul şef al Commerzbank, Joerg Kraemer, referindu-se la impactul creşterilor salariale asupra preţurilor practicate de exportatorii germani.
Creşterea veniturilor germanilor ar trebui să ridice cererea pentru importuri din UE, iar economiştii consideră că, pe termen lung, majorarea costului muncii în Germania va sprijini competitivitatea bunurilor produse în alte state europene.
Angajatorii din industria germană vor suferi costuri suplimentare de aproximativ 7 miliarde euro, iar acordul ar putea servi drept precedent pentru alte negocieri tensionate dintre sindicatele germane şi companii.
Analiştii consideră însă că alte sindicate mai mici, din sectoare cu o performanţă mai slabă decât industria germană, nu vor putea să obţină majorări salariale atât de consistente.
Printre membrii IG Metall se numără angajaţii concernelor auto Volkswagen, Daimler şi BMW.
În luna martie, bugetarii germani au obţinut o creştere salarială de 6,3% pentru următoarele 24 de luni, care va costa statul aproximativ 7 miliarde euro.
Rata inflaţiei din Germania a fost, în ultimii 10 ani, de aproximativ 2% pe an. Creşterile salariale sub rata inflaţiei din această perioadă au crescut competitivitatea economiei germane şi au contribuit la menţinerea şomajului la niveluri reduse. În prezent, rata şomajului din Germania este la minimul ultimilor 20 de ani.
Citește pe alephnews.ro: Cum se vor desfășura alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai? TikTok, Facebook și Google riscă amenzi uriașe dacă nu respectă regulile lui Ciolacu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Simpaticul domn Marcel Ciolacu, un Dobi-Tik-Tok, nu știe nimic legat de guvernare. Azi îți dă taxe noi, mâine îți ia pensia pe care ți-a promis-o ieri
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Cine este miliardarul discret care împinge din umbră o întreagă ţară de pe drumul european către un parteneriat cu Rusia
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Povestea de viață a lui Paul, un om al străzii care a devenit multimilionar. Cu doar 700 de dolari și-a construit un adevărat imperiu 😲
CANCAN.RO
Bruce Willis, apariție rară în public! Actorul este de nerecunoscut: Cum arată acum starul din „Die Hard”, grav bolnav
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe