- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cei care sfidează inflaţia: IT-iştii vor avea salarii mai mari cu 10% anul acesta
Cel mai bine plătiţi angajaţi din România câştigă până la 16.000 de lei net pe lună pe un rol de execuţie şi vor avea parte anul acesta de o creştere salarială medie de 10% în acest an. Creşterile salariale din IT acoperă o mare parte din rata inflaţiei, care a ajuns la 13,8% în aprilie 2022.
Cei care sfidează inflaţia: IT-iştii vor avea salarii mai mari cu 10% anul acesta
„Piaţa de IT este în mare mişcare de câţiva ani, iar cei doi de pandemie nu au fost o excepţie, ba dimpotrivă - iar România este un centru de dezvoltare şi o piaţă încă foarte interesantă pentru investitorii în domeniu. Pachetele salariale şi tot ceea ce reprezintă modalităţile de motivare şi atragere a candidaţilor din IT sunt complexe şi avansează cu o viteză similară cu cea a tehnologiilor – făcând viaţa specialiştilor în resurse umane solicitantă“, a explicat Oana Botolan, managing partner în cadrul companiilor Cteq IT&C Solutions şi Cteam Human Capital.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Uzurpatorul
-
Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
Cei mai mulţi angajaţi din sectorul IT&C lucrează în Bucureşti, aproape 100.000, jumătate din efectivul total de salariaţi din acest domeniu, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Alături de Capitală, Clujul, Timişul, Iaşiul şi Braşovul sunt oraşele cu cele mai numeroase comunităţi de IT-işti, concentrând împreună aproape 80% din efectivul total de oameni din acest sector. Şi tot aici sunt şi cele mai mari salarii.
„În urma analizei datelor salariale din Bucureşti, dintre posturile de programatori seniori, topul este ocupat de posturile de iOS Developer, Java Developer şi Node.js Developer, cu un salariu net lunar între 12.000 şi 16.000 lei, cu valori chiar mai mari în funcţie de senioritate. Pentru posturile de nivel junior, cele mai mari salarii sunt pentru posturile de Developeri Java, C++ şi net cu valori cuprinse între 5.000 şi 7.000 de lei net“, arată rezultatele studiului salarial PayTable.
Studiul realizat pe un eşantion de 71 de companii şi 350 de posturi include date salariale ale dezvoltatorilor de limbaje de programare precum Java, .Net, C++, PHP, Oracle, Python sau Full Stack.
În sectorul IT&C lucrează în prezent 220.000 de salariaţi, iar numărul de angajaţi din acest domeniu creşte cu câte circa 10.000 pe an, acesta fiind, de fapt, numărul anual de absolvenţi de facultate cu acest profil. Competiţia mare pentru aceiaşi candidaţi şi deficitul de personal din industrie fac ca ofertele salariale şi de beneficii să fie din ce în ce mai generoase.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO