- Home
- Economic
- CLUJ-NAPOCA, (11.05.2015, 15:55)
- Adina Oşan , Vasile Măgrădean
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Chiriţoiu: Trebuie licitaţie obligatorie când statul vinde ceva, e straniu cum vinde lemnul Romsilva
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, luni, că atunci când statul vinde ceva ar trebui să fie organizate licitaţii obligatorii, astfel încât să nu piardă bani, considerând "straniu" faptul că Romsilva vinde lemn fără licitaţie sau la licitaţii cu un singur cumpărător.
Urmărește
296 afișări
Bogdan Chiriţoiu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Întrebat, luni, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, dacă instituţia pe care o conduce a formulat propuneri la reexaminarea în Parlament a Codului Silvic, Bogdan Chiriţoiu a spus că a constatat o problemă de principiu, şi anume că Romsilva este şi agent economic, dar are şi atribuţii de autoritate publică, ceea ce creează un conflict între cele două obiective, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Avem o problemă de principiu, faptul că Romsilva e şi agent economic şi are şi atribuţii de autoritate publică, ceea ce creează o anumită tensiune, un conflict între cele două obiective. E straniu cum se comercializează lemnul şi am fost surprinşi cum se poate vinde fără licitaţie. Statul cumpără, şi avem o legislaţie privind achiziţiile publice, care spune că nu se poate cumpăra fără licitaţie, dar când statul vinde ceva, nu avem o legislaţie. Logic ar fi să fie acelaşi principiu, să fie licitaţie pentru ca statul să nu piardă bani, să nu vândă prea ieftin. Ne-a surprins că se poate vinde lemnul fără licitaţie, prin contract direct, şi vedem şi licitaţii când există un singur cumpărător, ceea ce este straniu", a spus Chiriţoiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Kim Jong Un promite să pună în aplicare cea mai dură politică împotriva SUA înainte ca Trump să intre în funcție
-
Ce urmăresc experţii în 2025, în materie de apărare şi securitate: Carta Albă pentru apărare a Comisiei Europene, golurile lăsate de posibila schimbare de politică a SUA faţă de Europa şi războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu
-
Tanczos Barna, după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa „trenuleţ”: Situaţia nu este uşoară
-
ZF: Ordonanţa Austerităţii este doar începutul unor revolte economice, politice şi sociale
Întrebat dacă ar trebui organizate licitaţii obligatorii în momentul în care Romsilva vinde lemn, Chiriţoiu a răspuns afirmativ.
"Când firma statului vinde lemn, este obligată să facă licitaţie ca să ne asigurăm că se obţine cel mai bun preţ posibil pentru proprietarul ei, statul. Sunt unele licitaţii în care se prezintă un singur participant şi asta te face să te întrebi de ce se întâmplă aşa ceva. E un lucru pe care nu îl înţelegem complet, putem să suspectăm anumite cauze şi merită să fie analizate", a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei.
Bogdan Chiriţoiu a subliniat că instituţia pe care o conduce pregăteşte o analiză asupra pieţei lemnului care va fi făcută publică în perioada următoare.
Codul Silvic este reexaminat de Parlament la cererea preşedintelui Klaus Iohannis. Senatul a respins, la finalul lunii aprilie, modificările solicitate prin cererea de reexaminare şi a votat legea în varianta iniţială.
Mii de persoane au protestat, sâmbătă, în mai multe oraşe din ţară, nemulţumite de defrişările ilegale, dar şi de faptul că preşedintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament Codul Silvic.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în urma protestelor din ţară împotriva defrişărilor ilegale, desfăşurate sâmbătă, că problema defrişărilor ilegale va fi pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, arătând că protestul de sâmbătă faţă de despăduririle abuzive este unul perfect legitim.
"Cred că protestul de astăzi împotriva despăduririlor abuzive este unul perfect legitim. Am hotărât ca această gravă problemă a defrişărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CSAT. Sunt convins că vom reuşi nu doar să stopăm fenomenul, dar şi că instituţiile statului îi vor identifica şi trage la răspundere pe cei vinovaţi", a scris Iohannis pe Facebook.
Citește pe alephnews.ro: Rusia respinge propunerile de acord de pace prezentate de echipa Trump. Anunțul făcut de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
FOTO. Rebel Wilson s-a căsătorit pentru a doua oară cu Ramona Agruma, la doar trei luni de la nunta din Italia
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
PROSPORT.RO
Cum arată mormântul Andreei Cuciuc la 40 de zile de la înmormântare. Imagini care sfâșie inima oricărui părinte
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe