Prima pagină » Economic » Cifra de afaceri din industrie a crescut în primele nouă luni ale anului cu 1%

Cifra de afaceri din industrie a crescut în primele nouă luni ale anului cu 1%

În perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), a crescut în termeni nominali cu 1%, potrivit datelor publicate miercuri de INS.
Cifra de afaceri din industrie a crescut în primele nouă luni ale anului cu 1%
Cosmin Pirv
15 nov. 2023, 10:23, Economic

Cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, în luna septembrie 2023, comparativ cu luna precedentă, pe total, cu 12%, datorită creşterii înregistrate în industria prelucrătoare (+12,4%) şi în industria extractivă (+3,0%).

Pe marile grupe industriale, creşteri au înregistrat: industria bunurilor de capital (+28,1%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+19,5%), industria bunurilor intermediare (+6,9%) şi industria energetică (+5,7%). Industria bunurilor de uz curent a scăzut cu 1,0%.

Faţa de septembrie 2022, cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 2%.

Cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, în perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe ansamblu, cu 1%, datorită creşterii înregistrate în industria prelucrătoare (+1,8%). Industria extractivă a scăzut cu 14,0%.

Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+10,5%), industria bunurilor de uz curent (+8,2%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,2%). Scăderi s-au înregistrat în industria energetică (-25,9%) şi în industria bunurilor intermediare (-3,9%).