Prima pagină » Economic » Circulaţia camioanelor prin punctul de frontieră Isaccea, restricţionată, din cauza închiderii traseului Reni-Odessa

Circulaţia camioanelor prin punctul de frontieră Isaccea, restricţionată, din cauza închiderii traseului Reni-Odessa

Circulaţia camioanelor prin Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea va fi restricţionată, după ce autorităţile din Ucraina au anunţat închiderea traseului Reni-Odessa din cauza ninsorilor.
Circulaţia camioanelor prin punctul de frontieră Isaccea, restricţionată, din cauza închiderii traseului Reni-Odessa
Cosmin Pirv
29 ian. 2023, 00:00, Economic

Potrivit Gărzii de Coastă, autorităţile de frontieră din Ucraina au anunţat că, pentru 24 ore, se interzice circulaţia autovehiculelor de mare tonaj pe traseul Reni-Odessa, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a ninsorilor abundente.

Din acest motiv se restricţionează circulaţia camioanelor prin PTF Isaccea până la revenirea la normal a condiţiilor meteo şi redeschiderea circulaţiei în statul vecin.

Garda de Coastă precizează că, sâmbătă seara, traficul autoturismelor se desfăşoară normal prin PTF Isaccea, însă şoferii sunt atenţionaţi asupra unor posibile situaţii cauzate de condiţiile meteo nefavorabile care le-ar putea îngreuna deplasarea.