- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CNH este într-o "iminentă" stare de insolvenţă
Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani se află într-o "iminentă" stare de insolvenţă, iar reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) în AGA producătorului de cărbune au cerut conducerii un plan de recuperare urgentă a pierderilor.
CNH este într-o "iminentă" stare de insolvenţă (Imagine: Levente Gergely/Mediafax Foto)
Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al CNH, a solicitat pe 26 mai conducerii companiei, în AGA, să prezinte în următoarea întâlnire a acţionarilor un plan de recuperare urgentă a pierderilor de până la 31 decembrie 2009 şi o analiză a cauzelor acestora.
"Se atrage atenţia persoanelor care angajează CNH că situaţia economico-financiară a companiei - datorii mari pe termen scurt - arată existenţa unei iminente stări de insolvenţă. (...) Compania nu s-a încadrat în prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat pe 2009 ", se arată în decizia AGA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse: Nicolae Ciucă demisionează din funcția de lider al partidului PNL, după EXIT POLL
-
Rezultate parţiale după numărarea voturilor din aproape 70% dintre secţiile de votare. Ciolacu pe unu, Georgescu pe doi, Simion pe trei. Lasconi pe 4, dar aşteptă marile oraşe
-
Alegeri prezidenţiale. Noi rezultate EXIT-POLL. Ciolacu scade, Lasconi şi Georgescu cresc
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
Datoriile totale la bugetul consolidat al statului ale CNH au ajuns după primele patru luni ale acestui an la 4,34 miliarde lei, faţă de 4,16 miliarde lei la sfârşitul anului 2009. CNH este cel mai mare datornic la bugetul de stat.
CNH a consemnat în 2009 pierderi totale de 599,8 milioane lei (141,8 milioane euro), cu 70% mai mari faţă de 351,1 milioane lei în 2008. Potrivit bugetului pentru acest an, pierderile CNH ar urma să ajungă la 678,9 milioane de lei.
După primele patru luni din acest an, CNH a înregistrat pierderi de 191,8 milioane lei.
CNH va fi inclusă în Hidroenergetica, una dintre cele două companii energetice naţionale care vor fi infiinţate până la 1 iulie şi care vor comasa cele mai importante companii şi active de producţie a electricităţii şi cărbunelui.
În vederea acestei operaţiuni, CNH a derulat un program de restructurare a personalului, prin care numărul de angajaţi a fost redus de la începutul acestui an cu 1.510, de la 10.400 la 8.890 de salariaţi.
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, afirma în luna mai că a găsit soluţia legală prin care CNH să nu intre cu datorii în Hidroenergetica, dar fără să o prezinte.
De asemena, directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, responsabil şi cu crearea Hidroenergetica, afirma la finele lunii aprilie că datoriile CNH trebuie curăţate printr-o măsură radicală, una dintre variante fiind "un soi de insolvenţă".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO