Companii: Scăderea adaosului ar duce la dispariţia medicamentelor din farmacii

Angajamentul luat de Guvern faţă de FMI privind reducerea adaosului acceptat pentru medicamentele utilizate în tratarea cancerului, diabetului, HIV/SIDA sau TBC ar putea duce la dispariţia acestor produse de pe piaţă, întrucât distribuitorii şi farmaciile nu vor mai avea interes să le vândă.

Urmărește
78 afișări
Imaginea articolului Companii: Scăderea adaosului ar duce la dispariţia medicamentelor din farmacii

Companii: Scăderea adaosului ar duce la dispariţia medicamentelor din farmacii (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

Potrivit scrisorii suplimentare de intenţie convenită cu FMI, autorităţile au în vedere, pentru reducerea cheltuielilor din sistemul de sănătate, reducerea adaosului acceptat pentru medicamentele incluse în lista C2 (din care fac parte medicamente utilizate în tratarea cancerului, diabetului, HIV/SIDA, TBC) la maxim 1,5% pentru achiziţii cu amănuntul şi 4% pentru cumpărări en-gros.

"Va fi o scădere drastică a prezenţei acestor medicamente în farmacii pentru că niciun distribuitor nu va mai dori să le comercializeze. Costurile de distribuţie se ridică la 10-12% şi cu un procent de 4% nu poţi acoperi nimic. Şi în cazul farmaciilor, toate costurile lor de întreţinere sunt acoperite din aceste adaosuri şi dacă ele vor scădea vor alege să se aprovizioneze doar cu acele medicamente care le pot acoperi costurile. Nicăieri în lume nu există adaosuri atât de mici", a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România, Viorel Vasile.

Dragoş Damian, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) şi totodată director general la Terapia Ranbaxy, a afirmat că dispariţia acestor medicamente de pe piaţă va avea efecte "devastatoare" asupra pacienţilor, care vor fi în imposibilitatea de a-şi urma tratamentele.

"Dacă scazi adaosul la un medicament ieftin, îl faci neinteresant şi va dispărea de pe piaţă. În ultimul an şi jumătate au ieşit deja din piaţă 1.500 de produse ieftine. Efectele asupra pacienţilor vor fi devastatoare, nu vor mai găsi medicamentele în farmacii şi nu îşi vor mai putea continua tratamentele pe termen lung", a explicat Damian.

Viorel Vasile a adăugat că această măsură va impune scăderea preţurilor pentru o serie de medicamente, majoritatea oncologice, ceea ce va determina producătorii să nu mai lanseze aceste produse pe piaţa românească.

"Dacă preţul va scădea în România, va deveni preţ de referinţă şi ar trebui să scadă în toate ţările din Europa, iar producătorii nu le vor mai aduce tocmai pentru a nu influenţa preţurile din celelalte state", a spus Vasile.

Preţurile medicamentelor din România sunt cele mai mici din 12 state europene.

Directorul general al companiei farmaceutice A&D Pharma, care deţine şi reţeaua de farmacii Sensiblu, Robert Popescu, consideră că există riscul ca în aproximativ şase luni de la intrarea în vigoare a proiectului de ordin al Ministerului Sănătăţii, care include măsura de reducere a adaosului, pacienţii să nu mai găsească în farmacii tratamentele de care au nevoie.

"Nici farmaciile şi nici distribuitorii nu vor putea suporta o pierdere de minim 10% pentru orice produs eliberat în farmacie. Comercializarea acestor produse ar deveni practic imposibilă atât din partea distribuitorilor, cât şi din partea farmaciilor. (...) Majoritatea medicamentelor pentru oncologie, HIV/SIDA necesită condiţii speciale de transport şi depozitare şi farmaciile nu îşi pot acoperi costurile operaţionale în condiţiile practicării unui adaos de 1,5%, respectiv 4% la distribuitor", a precizat Robert Popescu.

Potrivit estimărilor A&D Pharma distribuitorii si farmaciile vor avea o pierdere anuală de 14,7 milioane euro, "fără a lua în calcul şi pierderile rezultate din includerea în lista C2 a produselor adjuvante".

De asemenea, conform A&D Pharma, "proiectul de ordin pune în pericol serios însăşi existenţa industriei distribuţiei şi retailului farmaceutic din România şi locurile de muncă a circa 100.000 persoane", cât se estimează că sunt angajate în distribuţia şi retailul farmaceutic în România.

Şi Alina Luiceanu, directorul general al Teva România, reprezentanţa locală a celui mai mare producător de generice la nivel mondial, consideră că măsura vizată de Guvern va descuraja dezvoltarea oricărui fel de business pe piaţa farmaceutică din România.

"În Grecia reducerea preţurilor a dus la mesaje destul de ferme de închidere a businessurilor. Astfel, ne putem aştepta la o descurajare a comerţului pe teritoriul României", a spus Luiceanu.

Reprezentanţii distribuitorilor şi farmaciilor consideră că Guvernul trebuia să ia în calcul alte măsuri de reducere a cheltuielilor din sistemul de sănătate, printre care stoparea exporturilor paralele, introducerea unui preţ de referinţă pentru medicamentele din lista C2, precum şi negocierea acordării unor gratuităţi pentru volumele mari de medicamente comandate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici