- Home
- Economic
- BUCURESTI, (22.09.2016, 13:40)
- Nicoleta Butnaru
Companiile din economia socială pot primi ajutor de minimis de 40.000 - 100.000 de euro
Până pe 14 noiembrie 2016, peste 200 de întreprinderi cu activităţi în economia socială pot depune proiecte pentru a obţine fonduri europene sub formă de ajutor de minimis, cu o valoare între 40.000 şi 100.000 euro.
Urmărește
481 afișări
Companiile din economia socială pot primi ajutor de minimis de 40.000 - 100.000 de euro
Ministerul Fondurilor Europene a deschis linia de finanţare europeană intitulată ”Solidar- Sprijin pentru consolidarea economiei sociale”, primul apel din seria dedicată economiei sociale prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU). Ghidul Solicitantului este deja în spaţiul public, după ce, pe 23 august a fost dezbătut, iar Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a finalizat normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii privind economia socială.
”În baza acestor norme, întreprinderile cu vocaţie socială vor putea să obţină un atestat de întreprindere socială, de la compartimentul de Economie Socială din cadrul Agenţiilor Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, până la sfârşitul acestui an”, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.
Pentru ca procesul de absorbţie a fondurilor nerambursabile să fie accelerat, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea a anunţat că, în urma consultărilor, promotorii de proiecte care au calitatea de întreprinderi sociale nu sunt obligaţi să prezinte atestatul emis de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSV) la depunerea cererii de finanţare, ci după câştigarea finanţării, respectiv odată cu semnarea contractului. Depunerea proiectelor prin intermediul sistemului informatic MySMIS 2014, se poate face începând din acest moment şi se încheie în data de 14 noiembrie 2016.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Cu prilejul deschiderii apelului, MMFPSPV – autoritate de management în acest caz, alături de MFE- a înfiinţat un compartiment dedicat economiei sociale, care funcţionează în cadrul Direcţiei Politici de Ocupare Competenţe şi Mobilitate Profesională. Acesta se ocupă de elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniul economiei sociale, promovarea şi sprijinirea întreprinderilor sociale şi, de asemenea, furnizează informaţii specifice persoanelor fizice şi juridice interesate. La nivelul ANOFM şi al fiecărei agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă au fost constituite compartimente specializate de economie socială, cu atribuţii privind informarea şi înregistrarea cererilor de atestare şi acordare întreprinderilor sociale a mărcii sociale.
Sunt eligibile companiile care au atestat de întreprindere socială care aplică pe AXA 4, ”Incluziune socială şi combaterea sărăciei”, având ca prioritate promovarea antreprenoriatului social şi a integrării sociale pentru acces la ocupare profesională şi pentru consolidarea capacităţii întreprinderilor de economie socială de a funcţiona într-o manieră autosustenabilă.
Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro şi stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investiţiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 şi contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare.
Citeşte şi: Ghid pentru linia de finanţare prin care firmele de economie socială pot primi bani de la UE
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe