CONFERINŢĂ MEDIAFAX: Dispută avocat - director ANRE pe tema necesităţii unor noi unităţi de producţie a energiei

România are prea multe capacităţi de producere a energiei, iar consumul este în scădere, dar lipsa investiţiilor în unităţi noi şi "peticirea" celor vechi riscă să facă din sistemul energeic naţional un muzeu în aer liber.

Urmărește
358 afișări
Imaginea articolului CONFERINŢĂ MEDIAFAX: Dispută avocat - director ANRE pe tema necesităţii unor noi unităţi de producţie a energiei

Marian Cernat (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

"Clar nu există cerere. Avem instalaţi 24.000 MW, dar consumul la vârf este în medie de 6-7.000 MW. Dacă e să suferim de ceva, suferim de lipsa consumului. Sunt necesare măsuri de creştere a consumului", a declarat marţi Marian Cernat, director în Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, la conferinţa Mediafax Talks about Energy.

Cernat a fost însă contrazis de un avocat, Valentin Mircea, de la firma de avocatură Mircea şi Asociaţii, care i-a replicat că vechile unităţi energetice nu pot fi peticite la nesfârşit, iar fără investiţii în unităţi noi sistemul energetic riscă să se transform într-un muzeu în aer liber.

"Spuneţi că aveţi 24.000 MW pe hârtie. Dar sunteţi sigur că vă puteţi baza pe ei în realitate? O unitate nouă se face în 4-5 ani, vechile unităţi vor fi şi mai vechi peste cinci ani", a spus Mircea.

Prezent în conferinţă, Răzvan Nicolescu, fost ministru delegat pentru Energie şi actualmente angajat la Deloitte, a spus că din cei 24.000 MW sunt funcţionali 12-13.000 MW.

Cernat a adăugat că, dacă în perioada comunistă consumul zilnic era de 11.000 MW, acum dacă se ajunge la nivelul de 8.500 MW "e sărbătoare".

Potrivit lui Cernat, necesarul de putere pentru irigaţii este în prezent de 20-30 MW, faţă de 1.600-2.000 MW înainte de 1989.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici