- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (20.02.2014, 12:59)
- Liviu Iancu
Constantin: Reintroducem certificatele de depozit la cereale, de care să beneficieze toţi fermierii
Guvernul va aproba săptămâna viitoare un act normativ pentru reintroducerea certificatelor de depozit la cereale, pe baza cărora fermierii pot obţine credite, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Urmărește
683 afișări
Daniel Constantin (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)
"Săptămâna viitoare vom avea o iniţiativă guvernamentală, o Ordonanţă de urgenţă sau proiect de lege pentru reintroducerea certificatului de depozit. Într-un an în care producţia este mare avem nevoie de acel certificat de depozit care ajută fermierii să îşi ducă producţia într-un siloz şi beneficiază de un certificat pe baza căruia pot lua credit", a spus ministrul.
El spune că aşa cum este în prezent legislaţia favorizează un număr redus de persoane, în special marii fermieri.
Schema de garantare a certificatelor de depozit pentru seminţe de consum a fost operaţionalizată începând cu anul 2009 şi a funcţionat până în aprilie 2013, când a fost suspendată.
"Noua formă a legii favorizează toţi fermierii. E un proiect discutat cu fondurile de garantare şi cu băncile. Săptămâna viitoare sper să intre pe ordinea de zi a guvernului", a mai spus el.
Agricultorii pot beneficia, pe baza cerificatului, de un împrumut bancar garantat de stat, nemaifiind astfel nevoiţi să vândă cerealele imediat după recoltare, când preţurile sunt mai mici.
În acest fel, fermierii pot face lucrările de toamnă cu creditele obţinute.
Din 2009 şi până la data suspendării schemei, depozitarii licenţiaţi au emis 1.187 de certificate de depozit, aferent unei cantităţi de seminţe de consum de 1,644 milioane tone, având o valoare de 1,4 miliarde lei.
"Din analiza acestor date se poate constata gradul redus de eficienţă a aplicării schemei de garantare a certificatelor de depozit, atât prin compararea cantităţii totale de seminţe de consum acoperită prin certificate de depozit, cu nivelul total al producţiei de cereale şi oleaginoase de circa 73 milioane tone obţinute pe perioada de aplicare a schemei, cât şi prin dirijarea indirectă a fondurilor publice puse la dispoziţia schemei, către beneficiari care aveau în fapt triplă calitate ( depozitar-producător agricol - deţinător de certificate de depozit ) nefiind astfel supuşi presiunii pieţei ca marea masă a fermierilor care nu deţin spaţii de depozitare şi nu au putut accesa niciodată schema datorită politicilor practicate de traderi", potrivit reprezentanţiolor Ministerului Agriculturii.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe