- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (29.09.2011, 14:53)
- Dana Curcea ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CRONOLOGIE: Închiderea fabricii Nokia-Jucu, la 4 ani şi jumătate de la semnarea actului de înfiinţare
Anunţul de joi privind închiderea fabricii Nokia de la Jucu are loc la patru ani şi jumătate de la semnarea memorandumului privind înfiinţarea acesteia şi după pierderea statutului de lider de piaţă, retrogradări de rating ale companiei şi concedieri.
Urmărește
2652 afișări
CRONOLOGIE: Închiderea fabricii Nokia-Jucu, la 4 ani şi jumătate de la semnarea actului de înfiinţare (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
* 17 octombrie 2008 - Membrii Sindicatului Liber Nokia România solicită majorarea salariilor cu 50 la sută, precum şi acordarea unui spor de fidelitate de unu la sută pentru fiecare an muncit la fabrica din comuna Jucu. O altă revendicare a sindicaliştilor vizează obţinerea unui spor de zece la sută pentru munca grea. Sindicatul reprezenta jumătate dintre angajaţii companiei şi era afiliat la CNSLR - Frăţia.
* 19 noiembrie 2008 - În urma negocerilor cu sindicatul, conducerea companiei Nokia România a oferit angajaţilor de la fabrica din comuna Jucu o creştere salarială de 8,1% începând cu 1 decembrie, iar din 1 aprilie 2009 încă 6,5 la sută.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
* 21 noiembrie 2008 - Preşedintele Traian Băsescu vizitează fabrica Nokia, iar la finalul discuţiilor cu conducerea, anunţă că unitatea nu este afectată de criza economică mondială şi că locurile de muncă sunt sigure. La rândul său, directorul companiei, John Guerry, precizează că Nokia România va trece la reducerea unor costuri aşa cum face orice companie pentru a trece de efectele crizei economice, dar producţia va continua conform planului şi în trimestrul următor.
* 25 noiembrie 2008 - Conducerea Nokia România anunţă că a decis să oprească producţia la fabrica din comuna Jucu în perioada 22 decembrie 2008 - 5 ianuarie 2009 pentru a permite angajaţilor să se odihnească şi "să se pregătească pentru a face faţă provocărilor din 2009". La acea dată, surse din cadrul fabricii din Jucu, declarau că Nokia a dispus trecerea în şomaj tehnic a cel puţin o sută de persoane angajate pe o perioadă determinată de trei luni, de la două firme subcontractoare. Sursele susţineau că 104 muncitori care lucrau în tura de dimineaţă au fost anunţaţi că vor intra în şomaj tehnic şi că, potrivit conducerii, vor primi 75 la sută din salariu.
* 1 decembrie 2008 - Nokia va avea de câştigat de pe urma crizei financiare, care va afecta serios rivalii mai mici, declara directorul general Olli-Pekka Kallasvuo, pentru publicaţia germană Die Welt, preluată de Reuters.
* 18 decembrie 2008 - Fitch a revizuit perspectiva ratingului de credit pe termen lung pentru Nokia, de la "stabilă" la "negativă", şi a confirmat calificativul "A+" al grupului finlandez, modificarea reflectând condiţiile dificile cu care se va confrunta industria telefoanelor mobile anul viitor.
* 11 februarie 2009 - Nokia va reduce producţia de telefoane mobile la ultima fabrică de telefoane mobile din Europa de Vest, cea de la Salo, în urma scăderii puternice a cererii, iar compania urma să concedieze, prin rotaţie, 20-30% din cei 2.500 de angajaţi ai unităţii, transmitea Reuters, precizând că firma doreşte să reducă cheltuielile anuale ale diviziei producătoare de telefoane mobile cu peste 700 milioane euro şi că a anunţat că analizează toate posibilităţile pentru atingerea acestui obiectiv.
* 13 februarie 2009 - Emil Boc vizitează, din postura de premier, fabrica Nokia şi anunţă că Guvernul României îşi va onora toate obligaţiile şi angajamentele luate în cazul investiţiei, printre care se numără alocarea de fonduri în vederea realizării infrastructurii de transport necesară acesteia. La finalul întrevederii cu conducerea Nokia, Boc a semnat în cartea de onoare a fabricii pe aceeaşi pagină cu preşedintele Traian Băsescu, sub semnătura acestuia.
* 20 februarie 2009 - Domeniul IT&C poate să păstreze actualele locuri de muncă şi chiar să creeze mult mai multe posturi decât în alte sectoare de activitate, dacă va fi sprijinit de Ministerul Comunicaţiilor şi de Guvern, declara directorul general al Nokia România, John Guerry, după întâlnirea cu ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu.
* 24 februarie 2009 - Nokia anunţă că oferă un pachet de compensaţii financiare primilor 1.000 de angajaţi la nivel mondial care părăsesc voluntar grupul începând cu 1 martie, exceptând salariaţii din producţie şi conducerea executivă. "Plecările voluntare ar putea contribui la eforturile de adaptare a costurilor la actuala situaţie a pieţei. Dacă va avea succes, programul de plecări voluntare va reduce nevoia de apela la concedieri", afirma directorul departamentului de resurse umane al Nokia, Hallstein Moerk.
* 12 mai 2009 - Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe fostul primar din Jucu, Petre Coste, la cinci ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, în cazul unor terenuri din apropierea parcului industrial, pedeapsa dispusă de instanţă la apel fiind astfel mai mare decât sentinţa iniţială a Tribunalului Cluj, de doi ani şi 10 luni de închisoare, cu suspendare.
* 1 iunie 2009 - În ultima sa zi de mandat, directorul Nokia România, John Guerry, anunţă că fabrica a extins producţia de asamblare a telefoanelor mobile şi a trecut la asamblarea accesoriilor pentru telefoane, precum acelea pentru bluetooth, huse sau încărcătoare şi că aceasta va fi singurul producător de accesorii pentru Nokia din Europa. Noua activitate va presupune şi angajarea a 400 de persoane la Jucu, care se vor adăuga celor 1.600 de angajaţi actuali, astfel încât se va ajunge la circa 2.000 de muncitori. Tot atunci, el afirma că furnizorii Nokia, anunţaţi pentru Nokia Village de la Jucu - Hansa Print, Stora Enso şi Byd Electronics - şi-au amânat investiţiile din cauza condiţiilor economice.
* 31 iulie 2009 - Comisia Europeană (CE) a aprobat un ajutor de 5,5 milioane de euro pentru a sprijini reangajarea a peste 1.300 de angajaţi concediaţi de Nokia la fabrica din Bochum, Germania, după decizia grupului finlandez de a transfera producţia la Cluj.
* 15 octombrie 2009 - Nokia anunţă o pierdere netă de 913 milioane de euro pentru trimestrul al treilea, faţă de un profit net de 1,05 miliarde euro în perioada similară a anului trecut, din cauza devalorizării puternice a activelor. Vânzările au scăzut totodată cu 19,8%, la 9,81 miliarde euro, de la 12,23 miliarde euro în perioada similară a anului trecut. În primele nouă luni, vânzările Nokia au scăzut cu 23,7%, la 28,99 miliarde euro, de la 38,04 miliarde euro în perioada similară a anului trecut, iar grupul a înregistrat o pierdere netă de 622 milioane euro, comparativ cu un profit net de 3,33 miliarde euro în intervalul ianuarie-septembrie 2008.
* 16 octombrie 2009 - Moody's a revizuit în scădere ratingul Nokia pentru datoriile pe termen lung, de la nivelul "A1" la "A2" şi a modificat perspectiva de la negativă la stabilă, decizia reflectând opinia că va avea loc o înrăutăţire a condiţiilor din piaţă pentru producătorul de telefoane mobile.
* 27 octombrie 2009 - Fabrica Nokia de la Jucu a primit certificarea internaţională "LEED Gold" de la Consiliul Construcţiilor Ecologice (USGBC) din Washington, devenind prima clădire din România aleasă printre cele mai "verzi" din lume.
* 21 decembrie 2009 - Agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat ratingul de credit pe termen lung al producătorului finlandez de telefoane mobile Nokia de la "A" la "A-", cu perspectivă stabilă, şi a redus calificativul pe termen scurt de la "F1" la "F2".
* 4 ianuarie 2010 - Grupul finlandez îşi anunţa intenţia de a vinde în 2010 peste 500 de milioane de telefoane mobile, peste aşteptările analiştilor, care estimează că grupul va livra în acest an 458 de milioane de terminale, după 424 milioane în 2009, comenta Reuters.
28 ianuarie 2010 - Potrivit raportului Nokia, profitul operaţional al grupului a scăzut anul trecut cu 76%, la 1,2 miliarde de euro, iar vânzările s-au diminuat cu 19,2%, din cauza condiţiilor economice dificile. Compania a comercializat în 2009, la nivel global, 432 de milioane de telefoane mobile, rezultat în scădere cu 8% faţă de 2008. În Europa, unde cota de piaţă a companiei a crescut, vânzările s-au diminuat în volum cu aproape 7%, la 107 milioane de unităţi.
3 februarie 2010 - Angajaţii companiei Nokia de la Jucu au primit o majorare salarială de nouă la sută pentru acest an, aceasta fiind cuprinsă în contractul colectiv de muncă.
2 martie 2010 - Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a anunţat că negociază cu reprezentanţii companiei Nokia vânzarea terenului din Parcul Industrial Tetarom 3 din comuna Jucu, în suprafaţă de 90 de hectare, pe care este fabrica firmei, tranzacţia urmând să fie finalizată în cursul lui 2010.
* 13 aprilie 2010 - Grupul Nokia a prezentat trei noi modele inteligente cu preţuri reduse, axate pe servicii de e-mail - modelul C3, cu un preţ de 90 de euro, excluzând taxele, dotat cu tastatură completă şi care va fi lansat în acest trimestru; telefoanele mobile inteligente C6 şi E5, cu preţuri de 220 de euro şi respectiv 180 de euro.
* 22 aprilie 2010 - Compania anunţă creşterea de peste două ori a profitului net, la 349 milioane euro, de la 122 milioane euro în intervalul similar din 2009, precum şi un avans de 3% al vânzărilor, la 9,52 miliarde euro, însă concluzia analiştilor este că profitul a crescut sub aşteptări în primul trimestru, fiind afectat de concurenţa aparatelor smartphone produse de Apple şi de pierderile diviziei de reţele. Analiştii anticipau un profit net de 409,6 milioane euro şi vânzări de 9,78 miliarde euro.
* 3 iunie 2010 - Nokia a prezentat patru noi modele de telefoane mobile ieftine şi primul său încărcător alimentat de un dinam montat pe bicicletă, aceste produse având scopul protejării poziţiei dominante a companiei finlandeze pe pieţele emergente.
* 16 iunie 2010 - Nokia a revizuit în scădere previziunile financiare pentru divizia de telefoane mobile şi servicii, aferente trimestrului al doilea şi anului 2010, din cauza concurenţei intense şi a impactului negativ al deprecierii euro. În trimestrul al doilea, factori multipli au influenţat negativ afacerile Nokia într-o măsură mai mare decât s-a anticipat, se arăta într-un comunicat al grupului finlandez. Între factorii negativi, Nokia a menţionat concurenţa intensă, în special în cazul telefoanelor de ultimă generaţie, şi trecerea la un mix de produse cu marje ceva mai scăzute. În plus, deprecierea euro a afectat costul produselor vândute de Nokia, cheltuielile operaţionale şi politica de stabilire a preţurilor la nivel mondial.
* 22 iulie 2010 - Raportul financiar al Nokia pentru prima jumătate a anului relevă că vânzările au crescut cu 2%, comparativ cu perioada similară a lui 2009, la 19,5 miliarde euro, iar profitul operaţional a avansat cu 62%, la 783 de milioane de euro.
* 24 august 2010 - Intel, cel mai mare producător de microprocesoare pentru PC la nivel mondial, şi Nokia lansează primul centru de cercetare comun, în cadrul universităţii finlandeze Oulu cu 24 de specialişti în cercetare şi dezvoltare.
* 10 septembrie 2010 - Nokia anunţă că şeful diviziei de business a Microsoft, Stephen Elop, va deveni director general al grupului finlandez, principalul obiectiv al noului CEO fiind consolidarea poziţiei pe piaţa smartphone.
* 21 octombrie 2010 - Nokia a raportat pentru al treilea trimestru un proft net de 529 de milioane de euro, comparativ cu pierderi de 559 milioane de euro în perioada similară din 2009, şi o creştere de 5% a vânzărilor. Vânzările au avansat în ritm anual de la 9,81 miliarde de euro, în al treilea trimestru din 2009, la 10,27 miliarde de euro, se arăta în raportul financiar al Nokia pentru perioada iulie-septembrie. Divizia Aparate şi Servicii a înregistrat vânzări de 7,17 miliarde de euro, în creştere cu 4%. În Europa, cea mai mare piaţă a unităţii, încasările au coborât cu 6%, la 2,29 miliarde de euro.
* 18 noiembrie 2010 - Agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat ratingul grupului finlandez Nokia, din cauza presiunilor asupra producătorului de telefoane mobile din partea competitorilor. alificativul pentru credite pe termen lung a fost revizuit de la "A-" la "BBB+", la fel ca cel pentru datorii negarantate, iar perspectiva ratingului pe termen lung era negativă. Ratingul pentru creditele pe termen scurt a fost confirmat la "F2".
* 27 ianuarie 2011 - Profitul net al Nokia a crescut de la 891 de milioane de euro în 2009 la 1,85 de miliarde de euro în 2010, iar vânzările au avansat cu 4%, la 42,4 miliarde de euro, releva raportul financiar al grupului.
* 9 februarie 2011 - Directorul general al Nokia, Stephen Elop, afirma într-un raport intern citat de Wall Street Journal, că Nokia, asediată din toate părţile de producătorii de telefoane mobile concurenţi, are nevoie disperată de transformări de amploare pentru a putea ţine pasul cu aceştia. Elop compara Nokia cu un om care trebuie să se salveze de pe o platformă petrolieră în flăcări sărind în marea îngheţată. "Platforma noastră este în flăcări. Va trebui un efort uriaş pentru transformarea companiei", menţiona şeful producătorului de telefoane mobile într-un memoriu intern.
* 11 februarie 2011 - Stephen Elop anunţă că, în condiţiile în care grupul îşi modifică strategia de afaceri, "vor avea loc reduceri substanţiale de personal în diferite state ale lumii, iar acestea vor afecta şi Finlanda". El spunea că este prea devreme pentru a estima numărul locurilor de muncă desfiinţate.
În aceeaşi zi se anunţă că Nokia şi Microsoft au încheiat un parteneriat prin care producătorul de telefoane mobile urmează să folosească Windows Phone pe aparatele sale, înlocuind platforma proprie Symbian, cele două companii încercând astfel să ajungă din urmă Google şi Apple pe piaţa smartphone-urilor şi tabletelor. Nokia va plăti redevenţe în schimbul permisiunii de a utiliza Windows Phone, însă compania va beneficia de reduceri substanţiale ale costurilor operaţionale, inclusiv ale celor cu personalul, deoarece nu va mai trebui să cheltuiască pentru dezvoltarea de unui software propriu, declara directorul general Nokia, Stephen Elop.
* 14 februarie 2011 - Acţiunile Nokia au scăzut cu aproape 20% de când a anunţat parteneriatul cu Microsoft, colaborare care a determinat analiştii să-şi reducă recomandările privind titlurile şi estimările referitoare la veniturile companiei finlandeze.
* 21 martie 2011 - Grupul finlandez Nokia avertiza că va avea probleme la livrarea unor modele de telefoane, după ce cutremurul din Japonia a afectat aprovizionarea cu anumite componente, dar că impactul asupra rezultatelor financiare va fi limitat.
* 23 martie 2011 - Nokia anunţă că va începe la sfârşitul lunii aprilie discuţii cu reprezentanţii angajaţilor pentru reduceri substanţiale ale numărului de locuri de muncă, ca urmare a încheierii unui parteneriat cu Microsoft.
* 30 martie 2011 - Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a redus pentru prima dată ratingul datoriilor pe termen lung ale Nokia, cu o treaptă, la, "A-", anticipând continuarea scăderii cotei grupului finlandez pe piaţa smartphone-urilor.
* 7 aprilie 2011 - Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a redus cu o treaptă, la "A3", ratingul datoriilor pe termen lung ale Nokia, din cauza poziţiei "slăbite" de pe piaţă a companiei finlandeze.
* 12 aprilie 2011 - Angajaţii grupului Nokia se pregătesc pentru cel mai amplu program de concedieri din ultimii 20 de ani, urmând să anunţe desfiinţarea a până la 6.000 de locuri de muncă, din totalul de 130.000 la nivel global, anunţa Bloomberg, citând surse din cel mai puternic sindicat de la Nokia.
* 21 aprilie 2011 - Nokia anunţă că profitul net a scăzut în primul trimestru cu 1,4%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 344 milioane euro şi că vânzările nete au crescut cu 9% în primul trimestru, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 10,4 miliarde de euro. În volum, vânzările de telefoane mobile au urcat cu 6%, la 3,53 milioane de unităţi, iar cele de smartphone-uri şi computere mobile au avansat tot cu 6%, la 3,55 milioane unităţi. În intervalul ianuarie-martie, numărul mediu al salariaţilor Nokia s-a situat la 131.717, faţă de 130.951 în primele trei luni ale anului trecut. În Europa, personalul a fost redus cu 5%, la 53.727 angajaţi.
* 27 aprilie 2011 - Nokia anunţă, printr-un comunicat, că va concedia circa 120 de angajaţi din centrul de Cercetare şi Dezvoltare din Cluj, iar activitatea unităţii va fi "diminuată complet" până la finele trimestrului al treilea, ca parte a procesului de aliniere la noua strategie a grupului.
* 31 mai 2011 - Nokia a revizuit în scădere estimările referitoare la vânzările din trimestrul al doilea şi a precizat că nu este potrivit să facă previzuni pe ansamblul acestui an, din cauza marjelor sub aşteptări, relata Reuters. Compania finlandeză anticipa că vânzările din trimestrul al doilea vor fi sub estimarea anterioară de 6,1 miliarde euro-6,6 miliarde euro, din cauza livrărilor sub aşteptări şi a preţurilor medii de vânzare mai mici.
* 7 iunie 2011 - O analiză Reuters nota că un număr foarte mare de telefoane ieftine produse de companii precum ZTE din China sau Micromax din India erodează poziţia de lider a grupului finlandez Nokia pe pieţele emergente. Conform sursei citate, pe segmentul smartphone-urilor, cu marje ridicate, Nokia se afla deja sub presiune din partea unor competitori ca Apple, Research In Motion (RIM) sau Google, grupul a pierdut cotă de piaţă, iar divizia de telefoane mobile simple a rămas cea mai valoroasă, însă şi aceasta este în pericol.
* 9 iunie 2011 - Standard & Poor's (S&P) a revizuit în scădere calificativul Nokia, la două zile după ce Fitch Ratings a retrogradat producătorul finlandez de telefoane mobile, iar analiştii se aşteaptă ca ratingul să ajungă în categoria "junk", relata Bloomberg. S&P a retrogradat Nokia cu o treaptă de la "A-" la "BBB+", iar Fitch a coborât calificativul de la "BBB+" la "BBB-". S&P a avertizat că ar putea reduce din nou ratingul, în timp ce Fitch a menţinut perspectiva negativă. Calificativul Fitch pentru Nokia era cu o singură treaptă peste categoria "junk" (nerecomandată pentru investiţii).
* 10 iunie 2011 - Nokia anunţă că negociază cu mai mulţi investitori în privinţa participaţiei de 50% pe care o deţine la Nokia Siemens Networks, compania mixtă de echipamente pentru reţele de telecomunicaţii deţinută în parteneriat cu Siemens.
* 13 iunie 2011 - Compania financiară Nomura estimează că Samsung Electronics va deveni în acest trimestru cel mai mare producător de smartphone la nivel mondial, devansând Nokia, care a dominat piaţa din 1996, şi că în trimestrul următor, Nokia va fi devansată şi de Apple, compania finlandeză urmând să ocupe astfel doar poziţia a treia în clasamentul mondial. "Nokia pare că va ceda coroana smartphone către Samsung şi Apple. Mai mult, ne aşteptăm ca HTC să ajungă aproape la acelaşi nivel cu Nokia în 2012, ceea ce scoate în evidenţă schimbările de putere pe piaţa Asiei", apreciau analiştii de la Nomura.
* 5 iulie 2011 - Nokia reduce preţurile aparatelor smartphone în Europa, măsură care va creşte probabilitatea intensificării unui război al preţurilor pe piaţa telefoanelor mobile, potrivit unor surse din sectorul de profil, anunţa Reuters, comentând că aparatele smartphone ale companiei finlandeze pierd rapid din cota de piaţă în favoarea telefoanelor care operează pe platforma Android produsă de Google, astfel încât Nokia ar putea raporta pierderi pentru trimestrele al doilea şi al treilea.
* 21 iulie 2011 - Potrivit rezultatelor financiare, Nokia a înregistrat o pierdere netă de 492 milioane euro în trimestrul al doilea, însă profitul operaţional al activităţilor de bază a depăşit toate estimările, propulsând acţiunile companiei. Nokia a vândut 16,7 milioane de smartphone-uri în perioada analizată, pierzând prima poziţie în topul producătorilor de telefoane "inteligente" în favoarea Apple, care a vândut în acelaşi interval 20,3 milioane de iPhone-uri.
* 27 iulie 2011 - Moody's a retrogradat ratingul Nokia cu două trepte, la nivelul "Baa2", iar perspectiva este negativă, din cauza incertitudinilor legate de perspectivele companiei, având în vedere tranziţia prin care trece portofoliul de produse al producătorului finlandez de telefoane.
* 29 septembrie 2011 - Nokia anunţă închiderea fabricii de la Jucu, 2200 de angajaţi urmând să îşi piardă locurile de muncă.
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe