Un plan văzut de The Guardian propune reducerea sprijinului pentru proiectele de infrastructură energetică care se bazează pe petrol, gaze sau cărbune, oprind companiile să solicite împrumuturi după finele anului 2020.
BEI a subliniat că accentul pus pe investiţiile pe termen lung înseamnă că alinierea la prevederile Acordului de la Paris, care urmăreşte să limiteze încălzirea globală la 1,5°C peste nivelurile din 1990, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
„Această tranziţie va fi profundă. Solidaritatea este necesară pentru a ne asigura că grupurile sau regiunile potenţial vulnerabile sunt sprijinite”, spune raportul BEI.
Instituţia financiară a declarat că va înfiinţa un fond de tranziţie în domeniul energiei pentru a sprijini proiectele care ajută statele membre ale UE să treacă la o economie mai curată. În trecut, BEI a finanţat proiectele privind combustibilii fosili, inclusiv conducta de gaze Trans Adriatic şi instalaţiile de stocare a petrolului din Cipru.
Reducerea creditării combustibililor fosili se face pe fondul presiunii crescânde asupra instituţiilor financiare de a-şi reduce expunerea la proiecte cu emisii ridicate de carbon.
Luna trecută, 80 de organizaţii ale societăţii civile şi cadre universitare au publicat o scrisoare deschisă către BEI prin care solicită băncii să pună capăt finanţării combustibililor fosili, care depăşesc 2,4 miliarde de euro în 2018.