Descoperire în Marea Neagră: Zăcământ de gaze naturale echivalent cu de 3-6 ori consumul anual al României

OMV Petrom şi ExxonMobil Exploration and Production România au anunţat miercuri o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.

Urmărește
6045 afișări
Imaginea articolului Descoperire în Marea Neagră: Zăcământ de gaze naturale echivalent cu de 3-6 ori consumul anual al României

Descoperire în Marea Neagră: Zăcământ de gaze naturale echivalent cu de 3-6 ori consumul anual al României (Imagin: Cristi Cimpoes/Arhiva Mediafax Foto)

Acţiunile OMV sunt în urcare puternică pe bursa de la Viena, cu aproximativ 4,5%.

Operaţiunile de foraj derulate de cele două companii în Marea Neagră au început la sfârşitul anului 2011 şi sunt pe cale să fie finalizate, se arată într-un comunicat transmis miercuri de OMV Petrom.

Zăcământul a fost descoperit în urma forării puţului Domino-1 de către ExxonMobil, prima operaţiune la mare adâncime în largul ţărmului românesc, cu o adâncile de peste 3.000 de metri. Domino-1 este amplasat în Blocul Neptun, la 170 de kilometri de ţărm, în ape cu o adâncime de aproximativ 930 de metri, se spune în comunicat.

"ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, afiliată ExxonMobil corporation, şi OMV Petrom SA, subsidiară a grupului OMV, confirmă o potenţială descoperire semnificativă în largul ţărmului României (...) Este prea devreme în procesul de evaluare şi explorare pentru a determina dacă blocul Neptun se va dovedi în final exploatabil comercial sau nu. Totuşi, dacă viitoarele lucrări vor confirma fezabilitatea tehnică şi comercială a producţiei de gaze naturale la mare adâncime în blocul Neptun, viitoarele investiţii în fazele de explorare şi dezvoltare ar putea ajunge la câteva miliarde de dolari, iar prima extragere ar putea avea loc cel mai devreme spre sfârşitul deceniului", se spune în comunicat.

ExxonMobil şi OMV Petrom intenţionează să continue lucrările în acest an, rezutatele achiziţiei de date seismice urmând să determine următoarele etape, notează companiile.

Piaţa românească a gazelor naturale a crescut anul trecut cu 3%, la 14,2 miliarde metri cubi, potrivit datelor prezentate miercuri de OMV Petrom.

Astfel, descoperirea Exxon-Petrom din Marea Neagră este echivalentă cu de trei până la şase ori cererea internă anuală, la rezervele estimate de companii.

Petrom a extras anul trecut 5,23 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu 3% mai mult decât în 2010.

Celălalt mare producător de gaze din România, compania de stat Romgaz, produce cantităţi apropiate de cele extrase de Petrom.

Consumul intern este acoperit atât din producţia Romgaz şi Petrom, cât şi prin importuri din Rusia, de la grupul Gazprom.

Producţia de gaze a OMV a stagnat anul trecut la aproximativ 8,3 miliarde metri cubi, reiese din datele prezentate miercuri de grupul austriac.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pntru Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Pătruţi, a declarat în octombrie că rezervele sigure de gaze naturale ale României sunt estimate să acopere consumul pentru următorii 15 ani, dar ar putea creşte după ce companiile care deţin concesiuni de explorare vor începe lucrările în Marea Neagră.

Rezervele sigure de gaze naturale se ridică la 109 miliarde metri cubi, iar rezervele potenţiale sunt de 660 miliarde metri cubi. România produce anual circa 11 miliarde metri cubi de gaze naturale, potrivit şefului ANRM.

Printre companiile care deţin perimetre concesionate în Marea Neagră se numără OMV Petrom, ExxonMobil (SUA), Lukoil (Rusia), Sterling Resources (Marea Britanie) şi MOL (Ungaria).

România producea spre sfârşitul anilor '70 şi în anii '80 peste 30 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, cu vârfuri la mai mult de 35 de miliarde, însă producţia a scăzut gradual după 1989.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici