Dintre ţările Uniunii Europene, România are cele mai mici venituri la buget, ca procent din PIB

România a avut în 2020 cele mai mici venituri, ca pondere în PIB, din Uniunea Europeană, de doar 33%. Deşi taxele în România sunt mai mari ca în Bulgaria.

Urmărește
2662 afișări
Imaginea articolului Dintre ţările Uniunii Europene, România are cele mai mici venituri la buget, ca procent din PIB

Dintre ţările Uniunii Europene, România are cele mai mici venituri la buget, ca procent din PIB

Bulgaria este o ţară mai săracă decât România, dar strânge la buget mai mulţi bani decât România.

Veniturile per capita, la paritatea puterii de cumpărare, sunt de 70% din media UE în România şi doar de 53% în Bulgaria, scrie Ziarul Financiar.

România şi-a revenit puternic în ultimii ani. La paritatea puterii de cumpărare, România a ajuns din urmă Polonia şi Ungaria. Datele Eurostat – Oficiul de Statistică al UE - arată că partitatea puterii de cumpărare în România a ajuns la 70% din media UE. În Polonia este de 73%, în Ungaria, de asemenea, de 73%. Nu mai avem, prin urmare, diferenţele din trecut. Dar veniturile statului sunt de 33% din PIB în România, de 42,8% în Polonia, de 43,5% în Ungaria sau de 39,5% în Bulgaria.

Preşedintele Klaus Iohannis vorbeşte mereu despre reformă, dar nu explică ce este acea reformă. Cum este posibil ca o ţară ca Bulgaria, care are taxe mai mici ca România să aibă venituri la buget mai mari – 33% din PIB România şi 39,5%, Bulgaria?

La venituri mici, şi cheltuielile sunt mici.

Premierul Florin Cîţu şi preşedintele Iohannis se laudă cu cheltuielile statului în anul pandemiei – bani din împrumuturi, de vreme ce 85% din veniturile curente ale statului merg la pensii şi salarii.

Dar, pe ansamblu, România a cheltuit anul trecut 42,2% din PIB – având un deficit bugetar de 102 miliarde de lei. Ungaria a cheltuit 51,6% din PIB, iar Polonia 48,8% din PIB – sumele acestea colosale fiind, fireşte, în bună parte pentru combaterea pandemiei. Polonia şi Ungaria sunt însă solvabile. Fără pandemie, Polonia ar fi ajuns în 2021 pe excedent bugetar (excedent pe care Germania îl înregistra de zece ani), în vreme ce România se aştepta la un deficit record pentru anii fără criză - undeva la 6% din PIB. Aşa că nu este de mirare că deficitul a ajuns în 2020 la 10% din PIB şi nici de mirare nu va fi că va urma o corecţie dureroasă. Aşa că problema veniturilor statului va fi vitală pentru următorul deceniu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici