Directorul aeroportului din Iaşi, Cătălin Bulgariu, a demisionat. 9 curse Tarom anulate în timpul său

  • Cătălin Bulgariu a demisionat, anunţându-l printr-o notificare pe preşedintele CJ Maricel Popa
  • În timpul în care Bulgariu a condus aeroportul, Tarom a anulat 9 curse externe,
Urmărește
2203 afișări
Imaginea articolului Directorul aeroportului din Iaşi, Cătălin Bulgariu, a demisionat. 9 curse Tarom anulate în timpul său

Directorul aeroportului din Iaşi, Cătălin Bulgariu, a demisionat. 9 curse Tarom anulate în timpul său

Cătălin Bulgariu a anunţat Consiliul Judeţean Iaşi că demisionează din funcţia de director al Aeroportului Iaşi, conform preşedintelui CJ, Maricel Popa.

”Bulgariu ne-a anunţat că demisionează fără a anunţa motivul acestei decizii”, a spus Popa într-o conferinţă de presă.

Bulgariu era director al Aeroportului iaşi din 2018 când a ocupat această poziţie prin sprijinul Consiliului Judeţean.

”Demisia am primit-o sâmbătă. Au fost două zile în care am tot discutat cu specialişti din domeniul aviaţiei, dar şi cu oameni din Consiliul de Administraţie de la aeroport. Demisia este un act unilateral. La aeroport, lucrurile nu merg în ritmul pe care ni-l dorim”, a spus Maricel Popa.

În timpul în care Bulgariu a condus aeroportul, Tarom a anulat 9 curse externe, iar operatorii privaţi alte 7. Bulgariu a fost declarat de ANI incompatibil în septembrie 2019 deoarece ocupase şi un loc în CA al Societăţii de Radiodifuziune Iaşi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici