Disney plănuieşte să îngheţe angajările şi să reducă anumite locuri de muncă
Walt Disney Co plănuieşte să îngheţe angajările şi să taie unele locuri de muncă, străduindu-se să aducă serviciul de streaming Disney+ la profit pe fondul incertitudinii economice, potrivit unui memorandum consultat vineri de Reuters.
Disney plănuieşte să îngheţe angajările şi să reducă anumite locuri de muncă
Directorul executiv Bob Chapek a trimis memotandumul către liderii Disney, în care spune că societatea instituie o îngheţare ţintită a angajărilor şi anticipează "unele mici reduceri de personal", în timp ce încearcă să gestioneze costurile.
"În timp ce anumiţi factori macroeconomici sunt în afara controlului nostru, îndeplinirea acestor obiective necesită ca noi toţi să continuăm să ne facem partea pentru a gestiona lucrurile pe care le putem controla - mai ales costurile noastre", a scris Chapek în memoriu.
Măsura a venit după ce Disney a ratat marţi estimările Wall Street privind profitul trimestrial, gigantul din domeniul divertismentului acumulând noi pierderi din cauza avansului său în domeniul streaming-ului video, pe care îl numeşte afacerea sa "direct-to-consumer" (DTC). Acţiunile companiei au scăzut miercuri cu peste 13% în urma rezultatelor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
Disney a declarat că serviciul în creştere rapidă a adăugat 12 milioane de abonaţi în al patrulea trimestru fiscal, dar a raportat o pierdere operaţională de aproape 1,5 miliarde de dolari. Compania a precizat că Disney+ va deveni profitabil în anul fiscal 2024, pierderile atingând punctul maxim în trimestrul respectiv.
Analiştii de pe Wall Street şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la costurile tot mai mari ale Disney pentru streaming.
Corporaţiile americane fac reduceri profunde în rândul angajaţilor pentru a se pregăti pentru o recesiune economică. Meta Platforms va reduce peste 11.000 de locuri de muncă, adică 13% din forţa sa de muncă, pentru a limita costurile.
Şi Warner Bros Discovery a trecut prin eforturi dramatice de reducere a costurilor, inclusiv prin concedieri, în timp ce compania recent fuzionată îşi restructurează operaţiunile de conţinut.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO