Oficialii germani au declarat că noua strategie vine „în plus faţă de extinderea consistentă a energiilor regenerabile” şi este esenţială pentru a asigura furnizarea constantă de energie electrică „chiar şi în perioadele în care este puţin soare şi vânt”.
Coaliţia de guvernare a ajuns la această decizie în urma unor discuţii între cancelarul Olaf Scholz şi ministrul Economiei, Robert Habeck, din partea Partidului Verzilor, informează Politico.
Guvernul a descris centralele electrice pe bază de gaze fosile ca fiind „moderne, extrem de flexibile şi ecologice”, deoarece vor putea fi transformate pentru a utiliza hidrogen produs din surse regenerabile, cu ardere curată. Se preconizează că centralele vor produce până la 10 Gigawaţi de energie electrică. Licitaţiile pentru aceste proiecte vor începe în curând.
Firma germană de energie Uniper, care se aşteaptă să fie implicată în construcţie, s-a declarat „uşurată” de faptul că executivul a ajuns la un consens politic privind noile centrale, adăugând că „este nevoie urgentă de acţiuni rapide, deoarece procesul de aprobare şi construcţia efectivă a centralelor electrice şi a instalaţiilor de stocare vor dura mai mulţi ani”.
Cu toate acestea, grupurile de mediu rămân sceptice, Greenpeace denunţând strategia ca fiind un „exemplu perfect al modului în care agitaţia în jurul hidrogenului este doar o perdea de fum pentru mai multe gaze fosile”.
Germania şi-a închis ultimele trei reactoare nucleare în aprilie anul trecut, în ciuda avertismentelor că acest lucru va duce la arderea mai multor combustibili fosili.
În septembrie, Scholz a respins apelurile venite din partea propriei coaliţii de a reporni reactoarele în lumina crizei energetice, declarând: „Energia nucleară s-a terminat”.