- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (14.11.2013, 10:00)
- Emil Popescu
Economia A CRESCUT cu 1,6% în trimestrul trei, PESTE AŞTEPTĂRI. Avans de 2,7% după 9 luni
Economia a crescut cu 1,6% în trimestrul al treilea faţă de precedentele trei luni, peste aşteptările analiştilor, şi cu 4,1% comparativ cu iulie-septembrie 2012, astfel că la nouă luni avansul Produsului Intern Brut (PIB) se plasează la 2,7%, estimează Institutul Naţional de Statistică (INS).

Economia A CRESCUT cu 1,6% în trimestrul trei, PESTE AŞTEPTĂRI. Avans de 2,7% după 9 luni (Imagine: Shutterstock)
"Conform primelor estimări, Produsul intern brut în trimestrul III 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,6% comparativ cu trimestrul II 2013 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4,1% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier. În perioada 1.I - 30.IX 2013, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2012, cu 2,7%, atât pe serie brută cât şi pe serie ajustată sezonier", aratã INS, într-un comunicat.
Datele reprezintă "estimările semnal" ale Statisticii. Varianta provizorie a evoluţiei PIB pentru trimestrul al treilea va fi III anunţată la 4 decembrie.
Creşterea de 1,6% este mai mare decât cea anticipată de analişti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
"Ne aşteptăm ca PIB să fi crescut cu 1% în T3 2013 în termeni trimestriali ajustaţi sezonier, uşor mai bine decât consensul pieţei, de 0,8%. Totuşi, accelerarea de la creşterea de 0,5% din T2 2013 este cel mai probabil condusă de sectorul agricol, iar detaliile le vom afla abia pe 4 decembrie. (...) Cifrele recente din sectorul industrial sugerează că există unele şanse ca expansiunea economică să fi fost chiar mai puternică", arăta miercuri ING, într-un raport.
După creşterea de 0,5% din trimestrul al doilea faţă de ianuarie-martie, avansul PIB se plasa, la jumătatea anului, la 1,8% faţă de acelaşi interval din 2012, ritm valabil atât pentru seria brută cât şi pentru cea ajustată sezonier.
Pentru anul în curs, Guvernul, FMI şi Comisia Europeană anticipează o creştere economică de 2,2%, iar pentru anul viitor de 2,1-2,2%. Proiectul de buget pentru 2014 a fost fundamentat luând în calcul o majorare a PIB de 2,2%.
Prognoza pentru acest an a fost revizuită recent în urcare de la 2%, datorită producţiei agricole bune şi a exporturilor în creştere.
La începutul lunii noiembrie şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, a declarat că FMI estimează pentru România, în 2014, o creştere reală a PIB constantă, menţinându-se la nivelul estimat pentru finele acestui an, de 2,2%, dar se aşteaptă ca evoluţia să fie influenţată decisiv de cererea internă, cu accent pe investiţii, nu de exporturi, ca în prezent.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe