Economia zonei euro, cea mai mare CREŞTERE din ultimii zece ani, depăşind Statele Unite

Creşterea economică în zona euro a fost în anul 2017 de 2,5%, cea mai mare din ultimii zece ani, comparativ cu o estimare de 2,3% în Statele Unite, relatează cotidianul Le Monde şi agenţia Reuters.

Urmărește
896 afișări
Imaginea articolului Economia zonei euro, cea mai mare CREŞTERE din ultimii zece ani, depăşind Statele Unite

Economia zonei euro, cea mai mare creştere din ultimii zece ani, depăşind Statele Unite

Potrivit datelor Oficiului pentru Statistică al Uniunii Europene (Eurostat), Produsul Intern Brut al statelor zonei euro a avut o creştere de 2,5% în anul 2017, cea mai mare înregistrată începând din 2007 până acum. La nivelul întregii Uniuni Europene, creşterea economică a fost de 2,6% în 2017.

PIB-ul Franţei a crescut cu 1,9% în 2017, iar cel al Spaniei cu 3,1%. Creşterea economică a Germaniei este estimată la 2,2% în 2017.

Comparativ, economia Statelor Unite a crescut, potrivit estimărilor, cu doar 2,3% în primul an de mandat al preşedintelui Donald Trump.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici