Economist american: România poate atrage investitori, dar nu este de ajuns doar statutul de membru UE

România poate atrage investitori, dar trebuie să ia măsuri de încurajare a proiectelor de investiţii, nefiind de ajuns doar statutul de membru al UE, a declarat vineri, la o conferinţă a Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham), economistul american în relaţii transatlantice Joseph Quinlan.

Urmărește
110 afișări
Imaginea articolului Economist american: România poate atrage investitori, dar nu este de ajuns doar statutul de membru UE

Economist american: România poate atrage investitori, dar nu este de ajuns doar statutul de membru UE (Imagine: Shutterstock)

"Cu cât vor mai strânse relaţiile dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, cu atât este mai bine pentru toată lumea, pentru consumatori, pentru companii, pentru angajaţi. Pentru mine viitorul aparţine UE, nu ţărilor din BRIC. România a crescut probabil mai repede decât Brazilia şi aş pune mai mulţi bani aici decât în India, pentru că în India este o lipsă de trasparenţă şi sunt foarte săraci, disperat de săraci. Ţările mici pot trage mulţi dolari de la multinaţionale, vezi cazul Mercedez sau Google, care au venit în România", a spus Quinlan.

El a arătat că atragerea de investitori străini depinde doar de România, respectiv de măsurile luate de autorităţi pentru încurajarea investiţiilor.

"Dacă găsesc climatul corect, investitorii vor veni, dar este greu. Nu este de ajuns doar să fiţi parte din Uniunea Europeană, trebuie să faceţi mai multe. Cred că poziţia strategică va fi un factor care va atrage investitorii, dar viitorul este în mâinile voastre, nu este nici la Bruxelles, nici la Washington, nici la Beijing, este chiar aici, depinde de voi să creaţi climatul corect", a afirmat economistul american.

Întrebat care ar fi cele mai importante sugestii pe care le-ar face primului ministru al României pentru atragerea de investitori străini, el a indicat "îmbrăţişarea" multinaţionalelor şi a capitalului privat, întărirea instituţiilor publice şi promovarea ţării ca destinaţie pentru investiţii şi pe alte pieţe decât cele tradiţionale.

"Dacă aş avea o discuţie cu primul-ministru aş sublinia, în primul rând, succesul statelor sărace, care acum au ajuns bogate pentru că au atras investitori. Irlanda este un bun exemplu, China de asemenea. Parte din creşterea Chinei este cu participarea investitorilor străini. Deci, primul sfat pentru premier ar fi să îmbrăţişeze multinaţionalele, sectorul privat, nu doar companiile din Statele Unite sau din Germania, nu poţi produce prosperitate fără cooperare dintre sectorul privat şi cel public", a arătat Quinlan.

În ceea ce priveşte întărirea instituţiilor publice, Quinlan a menţionat că banca centrală, Ministerul Finanţelor şi cel al Transporturilor trebuie să fie puternice.

"În Washington avem servicii publice foarte competente, care îşi fac treaba cum trebuie pentru a aduce beneficii ţării. Birocraţia are o conotaţie negativă, însă este foarte importantă şi trebuie să fie eficientă, iar pentru asta angajaţii trebuie plătiţi bine, respectaţi", a precizat economistul.

El ar propune Guvernului, de asemenea, să atragă investitori din Coreea de Sud, din China sau Africa de Sud, ţări de unde au început să apară jucători foarte puternici, şi să se focuseze pe atragerea de investiţii străine directe şi mai puţin de cele de portofoliu.

"Recomandarea mea este să nu ingnoraţi ce face Fed-ul, dar aici este vorba de investiţii de portofoliu, voi aveţi însă nevoie să atrageţi investiţii directe. Nu vreţi bani de pe Wall-Street, ci vreţi bani de la companii mari, care stau aici pe o perioadă îndelungată, au investiţii strategice. Banii de pe Wall-Street sunt acum aici, dar pot pleca mâine", a mai spus Quinlan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici