Flanco va lansa în acest an o marcă proprie de produse: Vrem să intrăm inclusiv în zona telecom

Retailerul electro IT Flanco are în plan pentru acest an lansarea unei mărci proprii de produse, care ar putea ajunge la 10-15% din cifra de afaceri în următori trei ani, investiţii de 10 milioane lei în patru magazine, tehnologie şi angajaţi, şi o creştere cu 12% a vânzărilor.

Urmărește
1327 afișări
Imaginea articolului Flanco va lansa în acest an o marcă proprie de produse: Vrem să intrăm inclusiv în zona telecom

Flanco va lansa în acest an o marcă proprie de produse: Vrem să intrăm inclusiv în zona telecom (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Brandul propriu încă se construieşte. Vrem să dezvoltăm un brand la preţuri mai bune decât ce este acum în piaţă. Vor fi produse mai ieftine, de calitate, dar nu foarte ieftine. În iunie vom popula magazinele cu noua marcă. Vrem să intrăm cu marca proprie inclusiv în zona telecom", a declarat Dragoş Sîrbu, CEO Flanco Retail, fără a dezvălui numele brandului, acesta fiind în curs de înregistrare.

El a arătat că produsele vor fi fabricate prin colaborări cu producători din China şi Turcia şi estimează că acestea vor ajunge să deţină 10-15% din cifra de afaceri a companiei în următorii trei ani.

Flanco Retail a înregistrat anul trecut o creştere de 8% a cifrei de afaceri comparativ cu anul precedent, la 665 milioane de lei (150 milioane euro), şi cu 61% a profitului net, la 2,2 milioane de lei. Vânzările au fost susţinute de categoria produselor de necesitate (electrocasnicele mari şi mici), de segmentul de tehnologie şi de televizoarele cu diagonală mare, acestea având cea mai bună evoluţie pe parcursul întregului an.

"2014 a fost cel mai bun an al Flanco din punct de vedere al vânzărilor. 150 milioane euro este un prag istoric. (...) Anul acesta ne dorim să creştem cu 12%, ritmul pieţei, dar profitabil. Ne interesează o creştere moderată, dar sănătoasă", a spus Sîrbu.

Potrivit Flanco, anul 2014 a confirmat datele de piaţă care prevedeau o revenire a încrederii consumatorilor în creditul de consum. Pe acest fond, 20% din vânzările totale au fost vânzări în rate.

Pe online, vânzările Flanco au crescut cu 150% comparativ cu 2013 şi au ajuns la 12% din total, iar pentru acest an Flanco estimează că vor atinge un nivel de 16-17%.

În ceea ce priveşte extinderea, Flanco a investit anul trecut 8 milioane lei în nouă magazine noi, remodelarea a 42 de unităţi, două relocări şi o extindere. În aceeaşi perioadă, compania a închis două magazine.

"Expansiunea este unul dintre obiectivele noastre şi în acest an. Avem patru proiecte pe care le pornim anul acesta: Coresi Braşov (27 martie), Mega Mall Bucureşti (23 aprilie), Tulcea şi Slatina în septembrie. Avem un buget de investiţii de 10 milioane lei, din care trei milioane lei pentru tehnologie, 1 milion lei pentru trainingul oamenilor şi 6 milioane lei pentru magazine", a menţionat Sîrbu.

Flanco va angaja 80 de persoane în acest an, după ce anul trecut a realizat 200 de noi angajări şi a ajuns la 1.100 de angajaţi.

În prezent, compania deţine o reţea de 88 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 55 de oraşe.

Retailerul Flanco este deţinut integral de omul de afaceri Iulian Stanciu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici