- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FP cere revocarea administratorilor Romgaz care au votat donaţia către stat
Fondul Proprietatea (FP), acţionar minoritar al Romgaz Mediaş, cere revocarea membrilor Consiliului de Administraţie care au votat în noiembrie în favoarea unei donaţii de 400 milioane lei din partea companiei către bugetul de stat şi va declanşa acţiuni în justiţie împotriva acestora, individual.
FP cere revocarea administratorilor Romgaz care au votat donaţia către stat (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Franklin Templeton, administratorul FP, a anunţat vineri că este "dezamăgit" de transferul sumei de 400 milioane lei către bugetul statului şi că Fondul va folosi în continuare toate mijloacele legale pentru recuperarea banilor, prin anularea deciziei AGA din 30 noiembrie.
"În plus, Fondul Proprietatea a convocat o adunare generală a acţionarilor Romgaz care va avea loc pe 17 ianuarie, pentru a-i revoca pe membrii Consiliului de Administraţie care au votat în favoarea donaţiei şi pentru a declanşa acţiuni în justiţie împotriva acestora individual", se arată într-un comunicat al Franklin Templeton.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Toma (PSD): Probabil unii colegi încearcă să-l arunce din nou în luptă pe Ciolacu, poate scapă de el
-
Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 120 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest
-
Erdogan avertizează forţele kurde că „nu există loc pentru terorişti” în Siria
Preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, Mark Mobius, a reluat în comunicat criticile la adresa donaţiei.
"Guvernul român riscă foarte mult în relaţia cu investitorii străini urmând acest drum. Ne-am opus cu fermitate acestor măsuri întrucât credem cu tărie că vor avea consecinţe negative, cauzând pierderea încrederii investitorilor în disponibilitatea guvernului român de a-şi onora obligaţiunile şi datoriile, precum şi obligaţiile faţă de acţionarii şi furnizorii companiilor deţinute de stat", a afirmat el.
Ministerul Economiei, care deţine 85% din acţiunile Romgaz, a decis în AGA companiei, la 30 noiembrie, donaţia de 400 de milioane de lei către bugetul statului, în baza unei hotărâri de Guvern, potrivit căreia şi alte două companii vor face donaţii către stat (Electrica 400 milioane lei şi Loteria Română 74 milioane lei) din profitul anilor precedenţi şi vânzări de active.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO