- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (12.12.2012, 19:58)
- Liviu Iancu
FPTR: 20% din firmele din turism riscă falimentul dacă taxele şi impozitele locale vor creşte
Peste 20% dintre firmele care activează în turism ar putea intra în insolvenţă încă din primul trimestru al anului viitor dacă taxele şi impozitele locale vor creşte, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

FPTR: 20% din firmele din turism riscă falimentul dacă taxele şi impozitele locale vor creşte (Imagine: Shutterstock)
"Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) nu susţine creşterea taxelor locale cu 16% şi consideră că este o măsură total nepotrivită în momentul de faţă, deorece firmele nu mai pot suporta creştera taxelor sau introducerea unor taxe noi", a spus Mohammad Murad, preşedintele FPTR, într-un comunicat transmis MEDIAFAX.
Guvernul a aprobat miercuri majorarea taxelor şi impozitelor locale cu 16,05% începând de anul viitor, potrivit legii, prin indexarea cu rata cumulată a inflaţiei din ultimii trei ani.
Premierul Victor Ponta a declarat ulterior că nu va publica hotărârea de guvern privind actualizarea taxelor locale cu inflaţia până când nu se va înţelege foarte clar că Executivul nu măreşte aceste taxe, iar actualizarea cu rata inflaţiei se poate face doar de către autorităţile locale, dacă doresc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Ponta a precizat că Guvernul nu face decât să comunice rata cumulată a inflaţiei autorităţilor locale, însă nu poate decide nivelul taxelor, acesta fiind atributul consiliilor locale, care pot reduce taxele cu 4% sau le pot majora cu maximum 36%.
Practic, Guvernul majorează girla de impozitare prin indexarea cu inflaţia, dar autorităţile locale pot decide să aplice taxe mai mari sau mai mici faţă de noua grilă, într-o limită de variaţie de 20%.
"A da mână liberă autorităţilor locale înseamnă să le laşi să ridice taxele la maximum. Cu câţiva ani în urmă, când s-a introdus taxa hotelieră de 1-5%, puţine consilii locale nu au aplicat-o pe cea maximă, de 5%", a mai spus Murad.
Printre taxele locale pe care trebuie să le plătească hotelierii se numără şi impozitul pe clădire, de 2% din valoarea activului. Murad spune că cele 7-8 taxe locale din turism, cumulate, ajung la 5% din valoarea cifrei de afaceri a firmei şi depăşesc de multe ori rata profitului.
Potrivit estimărilor federaţiei, peste 20% dintre companiile din turism ar putea intra în insolvenţă încă din primul trimestru al anului viitor dacă se măresc taxele şi impozitele locale.
Reprezentanţii FPTR spun că politica economică de până acum nu a susţinut interesele mediului privat.
"Ar fi trebuit ca prin politica dusă statul să atragă investiţiile, în special în infrastructură, să susţină mediul de afaceri prin stabilitate şi predictibilitate fiscală, să încurajeze capitalului autohton şi să pună bazele unei relaţii de respect reciproc între mediul privat şi stat. Ne dorim ca noile politici fiscale să se transforme în unele constructive, nu represive, altfel riscăm să trăim o adevarată criză, care va distruge economia naţională", a mai spus Murad.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului