- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (21.01.2013, 14:28)
- Stefan Musgociu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Franklin Templeton: Creşterea economică a României trebuie susţinută de consumul intern şi investiţii
Economia României va creşte cu peste 1% în acest an şi ar trebui să fie sprijinită de consumul intern şi investiţii, în condiţiile în care exporturile şi producţia industrială nu mai pot susţine evoluţia, consideră managerul Fondului Proprietatea, Greg Konieczny.
Urmărește
154 afișări
Franklin Templeton: Creşterea economică a României trebuie susţinută de consumul intern şi investiţii (Imagine: Shutterstock)
"Ne aşteptăm să vedem o schimbare pozitivă în evoluţia economică a ţării în următoarele 12 luni. În ultimii doi ani economia a fost impulsionată în principal de exporturi (deşi creşterea în acest domeniu a încetinit în 2012, din cauza problemelor din zona euro) şi de producţia industrială. Totuşi, aceşti factori nu mai pot susţine economia în 2013 şi ar trebui să fie înlocuiţi de consumul intern şi de investiţii", se arată într-un comunicat transmis luni de Franklin Templeton, compania care administrează Fondul Proprietatea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ICC emite mandat de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Konieczny menţionează că anul trecut s-a observat deja o redresare a consumului faţă de nivelurile foarte scăzute care au urmat după măsurile de austeritate din anii 2009 şi 2010.
"Această redresare ar trebui să fie sprijinită în continuare de creşteri salariale (inclusiv de cele recente din sectorul public), precum şi de o rată scăzută a şomajului (7,3% la sfârşitului trimestrului al treilea din 2012 ), care ar trebui să se reflecte într-o îmbunătăţire a aşteptărilor pieţelor financiare. La rândul lor, investiţiile ar trebui să fie alimentate de o mai mare absorbţie a fondurilor UE, pe măsură ce tot mai multe licitaţii publice pentru construcţia autostrăzilor şi a căilor ferate sunt finalizate cu succes, în conformitate cu standardele UE", a adăugat el.
Banca Mondială a înrăutăţit, recent, prognoza de creştere economică al României pentru acest an la 1,6%, de la 2,8% cât estima la mijlocul anului trecut, în contextul unei reveniri lente la nivelul întregii regiuni, determinată de menţinerea factorilor care au limitat avansul PIB şi anul trecut.
Citeşte şi:
Banca Mondială a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României la 1,6% pentru 2013
Prognoza Băncii Mondiale este uşor mai pesimistă decât creşterea economică vizată de Guvern pentru acest an. Executivul şi-a fixat pentru 2013 o ţintă de creştere de 1,8%, dar speră într-o variantă optimistă să atingă un avans de 2%, după ce anul trecut indicatorul a urcat cu 0,7%.
Managerul Fondului Proprietatea susţine, în comunicatul transmis luni, că perspectivele economice ale României sunt încurajatoare, întrucât ţara a înregistrat progrese considerabile în ultimii câţiva ani. Astfel, România este acum bine poziţionată pentru a depăşi media de creştere economică din UE în 2013.
"Din păcate, starea generală de spirit în rândul publicului larg cu privire la economie este încă negativă, în ciuda redresării începute în 2011 şi care a continuat în 2012. Cifrele arată în mod clar că situaţia macroeconomică a ţării este foarte solidă. România are o datorie publică scăzută (33,3% din PIB), comparativ cu Republica Cehă (41,2%), Polonia (56,3%) sau Ungaria (80,6%), şi mult sub media UE de 82,5%. Ţara are, de asemenea, rezerve valutare substanţiale şi a reuşit să menţină sub control deficitul bugetar şi deficitul de cont curent. Fundamentele solide sunt, de asemenea, reflectate de piaţa de credit default swaps (CDS), unde la data de 21 ianuarie 2013, spread-ul României era de doar de 190, comparativ cu 383 pentru Portugalia, 276 pentru Ungaria, 251 pentru Spania, şi 228 pentru Italia", a completat el.
Potrivit lui Konieczny, nivelurile de impozitare relativ scăzute sunt un avantaj pentru România faţă de ţările similare din regiune.
El notează că România are de rambursat în acest an peste 5 miliarde euro din acordul încheiat cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană şi spune că un nou acord standby ar fi benefici pentru România.
Un asemenea acord ar reprezenta pentru România o plasă de siguranţă faţă de creşterea riscurilor financiare internaţionale (care în caz contrar pot aduce o creştere a costurilor de finanţare bugetară) şi va asigura adoptarea unor reforme necesare în sectoarele-cheie, inclusiv cel al energiei şi al transporturilor. În plus, FMI s-a dovedit un agent al schimbării pozitive şi inspiră încredere în rândul investitorilor în privinţa îndeplinirii reformelor, consideră Konieczny.
Managerul Fondului Proprietatea susţine, totodată, că angajamentul Guvernului de a implementa reforme va fi un alt element crucial în dezvoltarea continuă a României.
"Privatizările şi implementarea standardelor de guvernanţă corporativă au stagnat timp de un an (nici o privatizare majoră finalizată, în timp ce foarte puţine companii au numit consilii independente de administraţie şi directori generali profesionişti) iar ţara nu îşi poate permite să rateze o nouă oportunitate de a progresa în acest domeniu. Listarea la Bursă a marilor companii de stat ar ajuta, de asemenea, la dezvoltarea pieţei de capital locale, care este încă prea mică pentru o ţară de o asemenea dimensiune. Cu toate acestea, suntem optimişti că planurile din acest domeniu vor fi mai uşor de pus în aplicare în 2013", a afirmat el.
Din punct de vedere politic, conflictele legate de anul electoral au afectat ţara şi economia în 2012, a mai notat Konieczny.
Sprijinul pe care Guvernul îl are acum în Parlament ar trebui să îi permită Executivului să se concentreze asupra reformelor, iar singurul risc pe care Konieczny îl vede în această privinţă este "tocmai acest sprijin parlamentar impresionant, care ar putea reduce presiunea asupra Guvernului pentru implementarea unor reforme necesare".
"Mulţi încă văd un risc în posibilitatea spargerii zonei euro. Cu toate acestea, noi nu credem că se va produce o ruptură anul acesta sau în viitorul apropiat. Dimpotrivă, credem că ce a fost mai rău a trecut şi că ţările din zona euro sunt pe calea cea bună pentru a relua creşterea. În ansamblu, credem că economia României va creşte cu mai mult de 1% în acest an, în timp ce leul ar trebui să se întărească în faţa euro. Dacă fundamentele solide ale României sunt cuplate cu dorinţa Guvernului de a pune în aplicare reformele, credem că ţara are potenţialul de a ajunge printre liderii creşterii economice în Uniunea Europeană", a conchis managerul Fondului Proprietatea.
Citește pe alephnews.ro: Unul din trei oameni suferă de „ura față de mișcare”. Fenomenul poartă numele de misokinezie
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Preotul care a lăsat-o pe Sabrina Carpenter să filmeze scene provocatoare în Biserică a fost eliberat
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe