- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Franks: FMI va revizui prognoza privind scăderea PIB; estimarea BERD, de -3%, este pesimistă
FMI va revizui în următoarea perioadă prognoza privind scăderea PIB al României în acest an, în prezent de 0,5%, a declarat, luni, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, care consideră că estimarea BERD privind reducerea PIB cu 3% este pesimistă.
Franks: FMI va revizui prognoza privind scăderea PIB; estimarea BERD, de -3%, este pesimistă (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)
"Eu nu aş fi atât de pesimist ca BERD. Aş spune că prognoza BERD este pesimistă", a declarat Franks, întrebat cum comentează prognoza băncii.
El a spus că principala provocare pentru FMI va fi să întoarcă trendul economiei României, astfel încât aceasta să iasă din recesiune.
În ceea ce priveşte reformele structurale realizate de statul român în ultimele luni, Franks a precizat că există domenii unde "lucrurile se mişcă foarte bine", dar sunt şi sectoare în care procesul de reformă trebuie accelerat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
"Trebuie să mergem înainte cu reforma pensiilor, întârziată în ultimele luni, dar şi cu legea salarizării unice. Per total însă s-a realizat un progres semnificativ în ultimele luni", a continuat oficialul FMI.
Referitor la ţinta de deficit bugetar stabilită pentru acest an, de 6,8% din PIB, Franks a arătat că este prematur să se discute despre o posibilă modificare a acesteia.
El a explicat că FMI va discuta despre ţinta de deficit bugetar cu Ministerul Finanţelor şi că o echipă FMI se află deja la sediul instituţiei pentru a analiza datele.
România a încheiat în primăvara anului trecut un acord de finanţare externă cu UE, FMI, BERD şi Banca Mondială, pe o perioadă de doi ani, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a anunţat joi că a înrăutăţit semnificativ prognoza economică pentru România în acest an, de la stagnare la o contracţie de 3%, reflectând evoluţia din primul trimestru şi măsurile de consolidare fiscală convenite cu FMI.
O misiune comună a FMI şi Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie - 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie, şi în cadrul căreia urmează să se discute şi despre un nou set de prognoze privind economia.
În urma încheierii celei de-a cincea revizuiri a acordului, Consiliul Director al FMI ar trebui să supună aprobării în luna septembrie eliberarea celei de-a şasea tranşe din împrumut, în valoare de peste 900 milioane de euro (769 milioane DST).
Valoarea totală a finanţărilor virate până în prezent României de către FMI, din împrumutul stand-by în sumă de circa 13 miliarde de euro, este de circa 10,7 miliarde de euro (9,03 miliarde DST), dintre care pentru acoperirea deficitului bugetar s-au utilizat circa 2,2 miliarde de euro, iar diferenţa a intrat în rezervele BNR.
Consiliul FMI a aprobat la începutul lunii iulie încheierea celei de-a patra revizuiri a acordului stand-by cu România, astfel că instituţia financiară a virat cea de-a cincea tranşă din împrumut, în valoare de 913,2 milioane de euro (769 milioane DST).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO