Prima pagină » Economic » Franţa a pierdut ratingul maxim „Aaa” din partea Moody’s

Franţa a pierdut ratingul maxim „Aaa” din partea Moody’s

Agenţia de evaluare financiară Moody's a retrogradat calificativul de ţară al Franţei cu o treaptă, de la nivelul maxim posibil "Aaa" la "Aa1", ca urmare a înrăutăţirii perspectivelor economice, potrivit MarketWatch.
Franţa a pierdut ratingul maxim
Marius Oncu
20 nov. 2012, 09:47, Economic

„Perspectiva economică pe termen lung a Franţei este afectată de mai multe dificultăţi structurale, incluzând pierderea graduală şi susţinută de competitivitate, dar şi rigiditatea pieţei muncii, precum şi a celei de bunuri şi servicii”, potrivit unui comunicat Moody’s.

Agenţia de rating şi-a exprimat îngrijorarea şi în privinţa perspectivei fiscale nesigure a Franţei. De asemenea, rezistenţa Franţei la viitoare şocuri din zona euro devine mai greu de anticipat, arată analiştii.

Perspectiva ratingului suveran al Franţei rămâne negativă.

Retrogradarea din partea Moody’s urmează unei decizii similare a Standard & Poor’s în ianuarie şi creşte presiunea asupra preşedintelui, Francois Hollande, pentru identificarea de căi de a susţin creştera economică.

Costurile de împrumut ale Franţei au atins un minim record în august, de 2% pentru obligaţiunile pe zece ani în timp ce pentru scadenţele mai scurte a înregistrat chair randamente negative. Randamentul titlurilor pe zece ani se situa luni la 2,07%.