FT: Creşteri semnificative ale preţurilor la gaz în Europa, de teama perturbării aprovizionării

Preţurile gazului natural în Europa au crescut cu aproximativ 40%, miercuri, în contextul în care potenţialul perturbării la nivel mondial a aprovizionării cu gaz natural lichefiat din Australia a generat temeri pe pieţele de tranzacţionare, informează cotidianul Financial Times.

Urmărește
524 afișări
Imaginea articolului FT: Creşteri semnificative ale preţurilor la gaz în Europa, de teama perturbării aprovizionării

Sursa: Mediafax Foto

Preţurile pe platforma europeană TTF (Title Transfer Facility) s-au majorat până la peste 43 de euro pe megawatt/oră, de la 30 de euro în şedinţa de marţi, atingând cel mai ridicat nivel de la jumătatea lunii iunie până acum.

Creşterile de preţuri au fost generate de informaţii privind planurile declanşării grevelor la uzine de gaz lichefiat din Australia, în contextul în care angajaţii sunt nemulţumiţi de salarii şi de siguranţa la locurile de muncă. Mulţi intermediari ai platformelor de tranzacţionare nu se mai aşteaptă ca preţurile la gaze să scadă din cauza acestei situaţii.

Acţiunea evidenţiază faptul că, în pofida volumului mare de rezerve de gaz din spaţiul Uniunii Europene, criza energiei care afectează Europa de aproape doi ani nu s-a încheiat încă, pieţele resimţind nervozitate din cauza vulnerabilităţii surselor de aprovizionare.

Chiar dacă gazul lichefiat din Australia ajunge rar în mod direct în Europa, Uniunea Europeană a devenit din ce în ce mai dependentă de transporturile de gaze pe mare, în condiţiile necesităţii înlocuirii gazelor din Rusia după izbucnirea războiului din Ucraina.

"Chiar dacă stocurile de gaz sunt pline, acest lucru nu înseamnă automat că totul este bine. Totul depinde de ce iarnă vom avea, un lucru necunoscut în acest moment. Încă există riscuri privind aprovizionarea cu gaz a Europei", apreciază Callum Macpherson, director în cadrul grupului Investec.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici