- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gabriel Andronache, Transelectrica: În eolian, de peste doi ani nu s-a mai instalat nimic
Investitorii şi dezvoltatorii interesaţi de sectorul energiei regenerabile din România realizează multe proiecte pe hârtie, însă puţine dintre acestea s-au transformat în realitate în ultimii 2 ani, spune Gabriel Andronache, directorul general al Transelectrica, în conferinţa ZF Power Summit 2023.
Gabriel Andronache, Transelectrica: În eolian, de peste doi ani nu s-a mai instalat nimic
„Toată lumea spune că doreşte să investească, dar în realitate nu se instalează. În eolian, România are o capacitate de 13.014 MW de peste doi ani, nu s-a instalat nimic în eolian. În fotovoltaic am început anul trecut cu 1.357 MW, am ajuns la 1.390 MW şi acum avem puţin peste capacitatea nuclearului, adică 1.419 MW”, a declarat Gabriel Andronache.
El estimează că până în 2026 vor fi montaţi încă 1.500 MW de energie verde la sistemul naţional.
Alte declaraţii:
ULTIMELE ȘTIRI
-
ICC emite mandat de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
„În acest moment reţeaua noastră are capacitatea de a transporta 27.000 MW şi avem instalaţi în România 18.812 MW. Deci avem încă o capacitate disponibilă de 9.000 MW. Din aceşti 9.000 MW, avem emise ATR-uri pentru eolian şi solar în total la nivelul Transelectrica de 4.500 WM. Din datele pe care le avem şi cei care sunt la nivel de distribuţie mai au emise ATR-uri în valoare de 2.500 MW, deci încă 1.000 MW disponibili. Asta e situaţia de fapt”.
„Constatăm că se emit ATR-uri şi sunt multe proiecte care se fac şi care ajung să expire”.
„Ce face Transelectrica? Noi avem un plan de dezvoltare foarte clar care este aprobat la nivelul ANRE. Dacă nu îndeplinim planul suntem penalizaţi de către autoritatea de reglementare. Anul trecut a fost îndeplinit la nivel de 96%, datele vor apărea săptămâna viitoare, vor fi datele preliminare ale companiei. În acest moment Transelectrica îşi face treaba, din cele 81 de staţii pe care le avem peste jumătate sunt retehnologizate, prin Planul de Modernizare în momentul de faţă mărim capacitatea de transport cu 1.000 MW, dezvoltăm încă cinci staţii, mărim capacitatea de interconexiune cu ţările vecine cu încă 800 MW, se dezvoltă reţeaua ca lungime cu 1.300 km, de la 8.900 km cât are în prezent”.
„Am schimbat structura de finanţare a companiei să putem merge mai departe şi să îndeplinim obiectivele de investiţii ca să asigurăm securitatea şi siguranţa sistemului, astfel încât structura de finanţare care până anul trecut în februarie-martie era formată 35% din fonduri proprii, 60% credite şi 10% fonduri europene, anul trecut am rămas cu 30% fonduri proprii, 50% fonduri europene şi 20% către creditare”.
„Am aplicat pentru Fondul de Modernizare, suntem deja în lucru cu câteva dintre proicte. Nu vorbim de teorie, ci de ceea ce facem deja, în sensul în care 9 proiecte sunt pe Fondul de Modernizare, valoare totală de 424 de milioane de euro”.
„În Dobrogea în momentul de faţă nu mai există capacitate disponibilă pentru a se instala cu aceste autorizaţii emise, dar când ele expiră se eliberează”.
„Începem studiul acum pentru a traversa munţii cu o linie de la Stâlpu, Dârste, Braşov”.
„Noi pentru a transporta 100 MW consumăm la rândul nostru 1,2-1,4 MW”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO