Garda de Mediu Prahova: Lukoil reia activitatea la rafinăria din Ploieşti

Lukoil reporneşte, vineri, instalaţiile din incinta rafinăriei din Ploieşti, oprite în urmă cu o săptămână, a declarat pentru MEDIAFAX comisarul-şef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache, care a precizat că instituţia a fost notificată în acest sens de către companie.

Urmărește
1792 afișări
Imaginea articolului Garda de Mediu Prahova: Lukoil reia activitatea la rafinăria din Ploieşti

Garda de Mediu Prahova: Lukoil reia activitatea la rafinăria din Ploieşti (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Comisarul-şef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache, a declarat corespondentului MEDIAFAX că vineri dimineaţă Comisariatul Prahova din cadrul Gărzii de Mediu a primit o notificare din partea rafinăriei Lukoil prin care se anunţă repunerea în funcţiune a instalaţiilor din incinta rafinăriei, oprite în urmă cu o săptămână.

În documentul transmis Gărzii de Mediu se precizează că instalaţiile vor fi repornite începând de vineri şi că reprezentanţii companiei se obligă să respecte toate procedurile privind protecţia mediului.

TITLURILE ZILEI

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că în urma discuţiilor cu procurorii care instrumentează dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani reprezentanţii companiei au asigurat garanţii care pot acoperi prejudiciul de 230 de milioane de euro stabilit în acest dosar.

Rafinăria Petrotel-Lukoil şi-a încetat activitatea de producţie şi comercială vineri, 3 octombrie, compania anunţând că măsura este urmare a sechestrului aplicat pe materii prime şi ţiţei de către organele de urmărire penală, iar momentul repornirii sale va fi precizat după soluţionarea contestaţiei depuse în instanţă.

Activitatea rafinăriei a fost oprită la o zi de la percheziţiile făcute de procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti la sediile Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.

Directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Vicepreşedintele pe rafinare, marketing şi distribuţie din grupul rus Lukoil, Vladimir Nekrasov, declara, miercuri, la Ploieşti, că a încheiat o înţelegere cu procurorii români şi că până vineri conducerea grupului petrolier va decide dacă va închide sau nu rafinăria Petrotel.

Preşedintele Traian Băsescu a catalogat, joi, drept inadmisibilă presiunea făcută de reprezentantul companiei Lukoil şi a cerut Guvernului ca dacă vineri Lukoil nu reia producţia să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti.

”Consider că o astfel de abordare este inadmisibilă, iar dacă mâine Lukoil va stabili să nu reia producţia, cer Guvernului României să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti, pentru că asta depăşeşte limitele unei companii care vrea sau nu vrea. Trebuie să ne amintim preţul cu care am privatizat-o, îl replătim şi diferenţa, cât a costat retehnologizarea, îl plătim după ce constatăm dacă evaziunea fiscală şi spălarea de bani a fost de numai 230 de milioane de euro sau a fost, cumva, mai mare”, a declarat Băsescu.

El a spus că Guvernul trebuie să fie pregătit să plătească preţul cu care a vândut rafinăria de la Ploieşti şi să fie pregătit tehnic să o preia în operare.

”La constatarea finală a ilegalităţilor comise de Lukoil, să discutăm în contrapartidă suma constatată a fi fraudă cu sumele investite de Lukoil în această rafinărie”, a adăugat şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici