- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (27.05.2013, 21:06)
- Liviu Dadacus , Adelina Dragomir
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
George Pufan primeşte aviz, în Comisia PE de control bugetar, pentru Curtea Europeană de Conturi
George Pufan, candidatul propus de România pentru funcţia de membru al Curţii Europene de Conturi, a primit, luni, avizul pozitiv al Comisiei de control bugetar a Parlamentului European, fiind înregistrate 14 voturi "pentru" şi 13 "împotrivă".
Urmărește
556 afișări
George Pufan primeşte aviz, în Comisia PE de control bugetar, pentru Curtea Europeană de Conturi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a declarat, pentru MEDIAFAX, că în Comisia de control bugetar au fost înregistrate în favoarea lui Gheorghe Pufan 14 voturi "pentru" şi 13 "împotrivă", acesta fiind avizat pozitiv.
De asemenea, într-un comunicat al PE se precizează că nominalizarea lui George Pufan a fost aprobată prin vot secret.
"Nominalizarea lui George Pufan pentru locul României de la Curtea Europeană de Conturi a fost aprobată luni, cu o majoritate strânsă, de Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European. Dacă plenul votează în favoarea nominalizării în sesiunea din iunie, Pufan îşi va prelua mandatul la instituţia din Luxemburg după ce Consiliul îi va aproba numirea. Nominalizarea lui George Pufan a fost aprobată cu 14 voturi pentru şi 13 împotrivă, prin vot secret", menţionează comunicatul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ICC emite mandat de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
George Pufan este cel de-al treilea candidat prezentat de România pentru această poziţie. Candidatura lui Mircea Vasile Popescu a fost retrasă de autorităţile române, iar Leonard Orban, cel de-al doilea candidat, şi-a retras el însuşi candidatura după un vot negativ al plenului PE. Locul României la Curtea Europeană de Conturi este vacant de la 1 ianuarie 2013.
Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi pe o perioadă de şase ani. Consiliul, după consultarea Parlamentului European, decide asupra propunerilor din partea fiecărui stat membru.
În pregătirea audierii din Parlament, candidaţilor li se cere să răspundă la un chestionar pregătit de Comisia pentru control bugetar. La audiere, pot susţine o prezentare de cinci minute, urmată de 25 de minute de răspunsuri la întrebările adresate de membrii comisiei.
Dacă sunt aprobate de comisia parlamentară, nominalizările sunt supuse ulterior votului plenului Parlamentului.
Şedinţa comisiei a fost prezidată de Michael Theurer (ALDE, DE).
Un alt candidat, croatul Neven Mates, a fost avizat negativ de Comisia pentru control bugetar, cumulând 11 voturi "pentru" şi 16 "împotrivă", a precizat Cătălin Ivan.
George Pufan, născut la 23 februarie 1958, deţine, din iulie 2002, funcţia de secretar general al Curţii de Conturi a României.
Anterior, între august 2001 - iunie 2002, a lucrat la Primăria Sectorului 1 în calitate de consilier al primarului, între mai 1994 - decembrie 2000, a fost director în cadrul Curţii de Conturi a României, între ianuarie 1993 - aprilie 1994 şef de şantier la Trustul de Construcţii Carpaţi, între septembrie 1992 - decembrie 1992 a fost şef serviciu cazarmare - Ministerul de Interne, liceul de Poliţie Ploieşti, iar între iulie 1984 - septembrie 1992 a fost inginer la Centrala Industriei Sticlei şi Ceramicii Fine, Antrepriza Construcţii Prahova, conform CV-ului său postat pe site-ul Curţii de Conturi.
El a absolvit în 1984 Institutul de Construcţii Bucureşti, obţinând diploma de licenţă în specialitatea Construcţii Civile, Industriale şi Agricole. În 1999 a absolvit Colegiului Naţional de Apărare, în 2005 a obţinut la SNSPA diploma de masterat în Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, iar în 2006, la Institutul Naţional de Administraţie, diploma de formare specializată în administraţia publică, program destinat înalţilor funcţionari publici.
Pufan menţionează de asemenea un curs postuniversitar de specializare în practica relaţiilor internaţionale şi a studiilor euro-atlantice, în 2007, la Institutul Diplomatic Roman.
El notează de asemenea în CV faptul că a obţinut în 2011, la Universitatea Danubius, diploma de licenţă în specialitatea contabilitate.
În 23 octombrie 2012, Leonard Orban, fost ministru al Afacerilor Europene, nu a primit numărul necesar de voturi în plenul Parlamentului European pentru ocuparea postului de la Curtea Europeană de Conturi, candidatura sa fiind respinsă. Au fost înregistrate 294 de voturi "împotrivă" şi 269 de voturi "pentru". De asemenea, au fost exprimate şi 80 de abţineri din totalul de 643 de voturi înregistrate. Orban primise aviz negativ şi din partea Comisiei de Control Bugetar a PE pe 26 septembrie. Orban a declarat, în urma votului din PE, că renunţă la candidatura pentru postul de membru al Curţii Europene de Conturi. "Am hotărât să îmi retrag candidatura, deşi votul PE are un caracter consultativ", a afirmat atunci Orban. El mai susţinea la acea vreme, referitor la respingerea de către PE a candidaturii sale pentru postul de la Curtea Europeană de Conturi, că "unele forţe politice au făcut lobby" contra candidaturii sale.
Curtea Europeană de Conturi are câte un membru din cele 27 de state UE, rolul instituţiei fiind să controleze pe teren modul în care sunt administrate fondurile europene, să elaboreze rapoarte cu privire la verificările efectuate, precum şi să înainteze PE şi Consiliului UE un raport anual de descărcare de gestiune pentru modul în care Comisia Europeană a gestionat bugetul.
Citește pe alephnews.ro: Unul din trei oameni suferă de „ura față de mișcare”. Fenomenul poartă numele de misokinezie
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Preotul care a lăsat-o pe Sabrina Carpenter să filmeze scene provocatoare în Biserică a fost eliberat
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
PROSPORT.RO
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe