- Home
- Economic
- SIBIU, (18.04.2018, 12:10)
- Departamentul Corespondenţi
Grevă pe unul dintre aeroporturile din România. Angajaţii au oprit lucrul, nemulţimiţi de negocierile privind salariile
Peste 100 de angajaţi ai Aeroportului Internaţional Sibiu au declanşat, miercuri, o grevă de avertisment, nemulţumiţi de negocierile privind salarizarea şi noul contract colectiv de muncă. În timpul grevei, şase curse aeriene trebuie să decoleze sau să aterizeze la Sibiu.

Grevă pe unul dintre aeroporturile din România. Angajaţii au oprit lucrul, nemulţimiţi de negocierile privind salariile
Negocierile dintre Sindicatul Liber Independent al Aeroportului Sibiu şi conducerea Regiei Autonome a Aeroportului Internaţional Sibiu în ceea ce priveşte creşterile salariale şi contractul colectiv de muncă au eşuat, astfel că cei 130 de sindicalişti au declanşat, miercuri, greva de avertisment între orele 11.30 – 13.30.
”Am 130 de oameni în sindicat din 162 şi majoritatea sunt pe partea operaţională. Avem grevă de avertisment timp de două ore, de la 11.30 la 13.30. Noi nu ne-am înţeles la salarii. Noi am vorbit de o anumită creştere, mai ales pentru salariile foarte mici, pentru că munca este specifică şi condiţiile de muncă sunt destul de precare şi creşte numărul de zboruri, iar numărul de utilaje şi de deservire a aeronavelor este din ce în ce mai mic şi oamenii sunt expuşi la tot felul de incidente. Un incident pe Aeroport e un dezastru până la urmă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dragoş Patriche, liderul Sindicatului Liber Independent Aeroportul Sibiu.
Potrivit acestuia, salariul mediu al unui angajat al Aeroportului sibian este, după 1 ianuarie 2018, de 2.800 lei brut.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
În intervalul în care are loc protestul, sunt programate să sosească la Sibiu cursa Blue Air de Stuttgart (ora 12.00), cursa Wizz Air de la Dortmund (ora 12.15) şi cursa Tarom de la Munchen (ora 13.10). De asemenea, ar trebui să decoleze de la Sibiu cursa Lufthansa către Munchen (ora 12.00), cursa operată de Blue Air către Stuttgart (ora 12.35) şi aeronava Wizz Air către Nurnberg (ora 12.45).
Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Sibiu au transmis, la rândul lor, că în intervalul în care se va desfăşura greva sunt programate trei sosiri şi trei plecări, urmând să fie depuse eforturi ca pe această perioadă să se asigure desfăşurarea activităţii aeroportuare în condiţii normale şi cu un impact minim pentru călători.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe