Video PROTEST MASIV la Finanţe şi în vămi, din cauza proiectului salarizării unitare. Ministerul Muncii: SALARIILE personalului de conducere din Finanţe sunt FOARTE MARI

Aproximativ 22.000 de salariaţi ai sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor Publice au participat luni, la un protest spontan, ca reacţie la proiectul legii salarizării. Administraţiile Fiscale din ţară au fost blocate. Angajaţii nu sunt de acord cu diferenţele salariale: "Vrem o grilă de salarizare unică". Ca răspuns, Ministerul Muncii a transmis că vor fi afectate doar salariile personalului din conducere, care "sunt în prezent foarte mari".

Urmărește
12286 afișări

Ministerul Muncii răspunde după protestele spontane de astăzi: Salariile personalului de conducere din Finanţe sunt foarte mari

Ca răspuns la greva spontană a angajaţilor din Finanţe, Ministerul Muncii a transmis, printr-un comunicat de presă remis Mediafax, că vor fi afectate doar salariile personalului din conducere, care "sunt în prezent foarte mari".

"Ministerul Muncii a precizat, de la bun început, că vor creşte foarte mult salariile mici, mai puţin cele mari şi deloc cele deja foarte mari. Astfel, în contextul grevei angajaţilor din Finanţe, precizăm că salariile personalului de conducere din această zonă sunt, în prezent, foarte mari, raportat la cele similare din alte ministere. Spre exemplu, un director din Ministerul de Finanţe are în prezent 14.129 lei, dublă faţă de un director din alte ministere. Conform noii legi, va avea 12.459 de lei. Salariile nu scad, însă, în ceea ce priveşte personalul de execuţie, în condiţiile în care în agenţiile judeţene ale ANAF există deja salarii mari, între 4.300 şi 6.300 de lei. În agenţii judeţene ale altor ministere există, în prezent, şi salarii mult mai mici, chiar şi de 1.100 de lei. Ori principiul legii salarizării unitare este tocmai acela de a-i aduce la nivel similar pe angajaţii care prestează aceeaşi muncă în instituţii diferite ale statului. Dar Parlamentul României este cel care are ultimul cuvânt de spus în privinţa Legii salarizării unitare", se arată în comunicatul biroului de presă al Ministerului Muncii.

Marica, după negocierile cu Ministerul Finanţelor: Miercuri ne întâlnim toţi sindicaliştii

Preşedintele Sed Lex, Vasile Marica, a declarat, după discuţiile cu ministrul Finanţelor, că miercuri va avea loc o întâlnire cu toţi liderii de sindicat din ţară şi abia atunci vor decide care sunt paşii următori.

”Am avut o discuţie cu ministrul de Finanţe, cu doamna Dana Pescariu, responsabila de buget, au cerut un time-out, noi la rândul nostru am spus că nu putem să luăm o decizie pentru cei din ţară şi am convocat pentru miercuri, la ora 14.00, un Consiliu Naţional în care toţi liderii din ţară să luăm o decizie împreună cu privire la ce se întâmplă în viitor. Între timp, ministerul Finanţelor îşi face toate calculele să discutăm pe tema grilelor de salarizare”, a declarat Marica.

Acesta a mai spus că acţiunea de protest nu este oprită.

”Să vedeţi cum stau colegii mei, oriunde, cum stau doamnele cu genţile în saci de folie pentru că le intră gândacii în ele şi să vedeţi în ce condiţii sunt primiţi contribuabilii. Un calculator se deschide în 45 de minute şi vin colegele mai repede să îl deschidă”, spune Marica despre situaţia din sistem.

”Nu s-a tinut cont de nimic. Suntem organe specializate ale statului, nu avem niciun spor, avem salarii mai mici în teritoiu cu 35% decât organele centrale. Sunt activităţi complexe de colectare a taxelor şi nu poţi să trimiţi oameni cu salarii foarte mici. Nu se ţine cont de ce facem noi ca unităţi specializate”,a spus luni, Mariana Manea, vicepreşedintele Sed Lex.

Preşedintele ANAF, Bogdan Stan: Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii salarizării

Bogdan Stan, preşedintele ANAF, a declarat luni, pentru Mediafax, că recomandă protestatarilor să se întoarcă la muncă şi spune că a ascultat revendicările angajaţilor, iar propunerile de modificare a legii salarizării au fost depuse la Guvern.

”Nemulţumirile sindicatelor sunt legate de legea salarizării. Am avut deja discuţii cu liderii de sindicat. Le-am ascultat revendicările. Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii, în sensul eliminării discrepanţelor şi al menţinerii sporului de 15%. În mod onest şi deschis suntem în dialog permanent cu aceştia. Le solicit şi pe această cale, să îşi reia lucru şi îi asigur că în calitatea mea de preşedinte voi face demersurile necesare pentru ca nemulţumirile lor să fie auzite şi să gasim soluţii în vederea bunei funcţionări a activităţii instituţiei”, a spus preşedintele ANAF, Bogdan Stan.

Aproape 22.000 de salariaţi din finanţe au protestat luni din cauza proiectului legii salarizării.

Angajaţii sunt nemulţumiţi deoarece, prin proiectul legii salarizării, le scad salariile cu un procent între 10 şi 35%, a declarat, pentru MEDIAFAX, Vasile Marica, liderul SED LEX.

Greviştii din Finanţele Publice Bucureşti au plecat în marş către Ministerul Finanţelor

Aproximativ 1000 de salariaţi au protestat în faţa Ministerului Finanţelor Publice pentru a atrage atenţia că noul proiect al legii salarizării duce la tăieri de salarii, fără a ţine cont de complexitatea şi importanţa activităţii angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate în implementarea politicii fiscale din România.

Protest al angajaţilor de la Taxe şi impozite din sectoarele 2,3,4,6 şi de la Ploieşti

Salariaţii direcţiilor de taxe şi impozite din cadrul primăriilor (în Bucureşti, sectoarele 2,3, 4,6 si Primăria Ploieşti) au oprit lucrul, în solidaritate cu salariaţii din cadrul ANAF şi ca protest faţă de propunerile din proiectul noii legi a salarizarii personalului plătit din fonduri publice.

Salariaţii solicită: asigurarea păstrării în plată a salariilor avute la data intrării în vigoare a noii legi, dacă acestea sunt mai mari decât cele stabilite conform noilor dispoziţii, respectarea principiului “plata egală pentru muncă egală” pentru cei care desfăşoară aceeaşi activitate şi acelaşi volum de muncă; salarii egale pentru toţi salariaţii din instituţiile fiscale care administrează creanţele bugetare indiferent de subordonare, centrală sau locală, activitatea este la fel de solicitantă şi complexă, desfăşurată în baza aceleiaşi legislaţii fiscale; tratament nediscriminatoriu şi tranparent pentru toţi bugetarii, făra excluderea salariaţilor din administraţia publică localaă din grilele de salarizare.

Prin noua reglementare se exclud practic salariaţii din administraţia publică locală din marea familie a bugetarilor, ei devin ,, nişte zilieri” la dispoziţia primărilor; Constituirea unei noi familii ocupationale , ale carei atributii sunt specifice si distincte privind colectarea si constituirea veniturilor bugetare, familia ocupationala financiar-fiscala, administrare venituri bugetare. Pentru reglementarea şi salarizarea unitară acest segment este strict necesar să se constituie aceasta familie ocupaţională; dialog social real, prin acceptarea amendamentelor pertinente propuse de federaţiile reprezentative; respectarea deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată încălcări ale drepturilor lucrătorilor şi transpunerea lor în practică şi legislaţie, transmit reprezentanţii Sindicatului Forum din adminitraţia publică.

Proteste în toată ţara

Salariaţii din toate judeţele ţării, care protestează, susţin că proiectul legii salarizării duce la tăieri de lefuri şi cer Ministerului Finanţelor Publice şi Guvernului „revizuirea grilelor de salarizare din proiectul legii, astfel încât să fie reflectată complexitatea şi importanţa activităţii Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate (ANAF, direcţii generale regionale ale finanţelor publice etc.)”, potrivit comunicatului transmis.

FNSF avertizează că acţiunile de protest generate de tăierea salariilor au fost declanşate de salariaţi şi se pot întinde pe o perioadă nedeterminată de timp, ceea ce poate duce la blocarea activităţii de colectare şi a activităţilor de relaţii cu publicul.

„În loc ca Guvernul României să plătească 35.000 de consulanţi fiscali nou angajaţi, cu salarii de 10.000 lei, dublu faţă de un salariat al sistemului Ministerului Finanţelor Publice, mai bine ar plăti decent cei 25.000 de salariaţi responsabili cu colectarea veniturilor statului, fiind o investiţie mai realistă, corectă şi cu efecte în timp, care ar duce la atragerea şi păstrarea personalului bine pregătit, care să poată face faţă noilor cerinţe în implementarea politicii fiscale”, se mai arată în comunicat.

„Sindicatele au făcut toate eforturile ca acest conflict să nu escaladeze, însă pasivitatea autorităţilor în a găsi soluţii i-a determinat pe salariaţi să reacţioneze necontrolat. O prelungire a acestui conflict ar pune în pericol însăşi punerea în practică a prevederilor actualului proiect al legii salarizării”, anunţă FNSF.

FNSF precizează că salariaţii din Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile subordonate nu beneficiază de sporuri, bonusuri sau alte venituri suplimentare, fiind incompatibili cu orice altă funcţie care poate aduce venituri suplimentare.

“Oamenii sunt nemulţumiţi de proiectul legii salarizării şi au declanşat un protest spontan în toată ţara. Sunt persoane cu pregătire economică, care şi-au făcut calculul şi au constatat că li se diminuează veniturile. Salariile scad, în medie, cu 10-35%. Celor care au funcţii de conducere şi au salarii mai mari le scad mai mult. Sunt şi unii cărora nu le scad salariile. Am avut o întâlnire cu cei din conducerea ANAF şi le-am trimis propunerile noastre. Dar, nu s-a întâmplat nimic şi oamenii au senzaţia că sunt păcăliţi”, a declarat Vasile Marica, liderul Alianţei Nationale a Sindicatelor Bugetarilor “SED LEX”.

Conform acestuia, salariul mediu net în cadrul instituţiilor sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor Publice este 2200 de lei.

Aproximativ 650 de salariaţi ai Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti (DGRFP) au declanşat un protest spontan, luni, începând cu ora 8.30 în faţa sediului instituţiei, din cauza proiectului legii salarizării, potrivit unui comunicat transmis de Sindicatul Finanţe Bucureşti.

„Protestul a fost declanşat din cauza faptului că noul proiect al legii salarizării duce la tăieri de salarii şi diminuarea veniturilor salariaţilor din DGRFP Bucureşti”, se arată în comunicatul trimis.

De asemenea, se mai notează că „sindicatul DGRFP Bucureşti a încercat să prevină o astfel de manifestare, aducând în nenumărate rânduri la cunoştinţa conducerii Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală starea de nemulţumire din rândul salariaţilor”.

Administraţiile Fiscale din ţară sunt blocate. Angajaţii protestează faţă de diferenţele salariale: "Vrem o grilă de salarizare unică"

Angajaţii Fiscului din Dolj pregătesc proteste zilnice pe termen nelimitat faţă de Legea Salarizării.

Aproximativ 200 de angajaţi ai Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj au protestat, luni dimineaţă, faţă de Legea Salarizării Unitare, lideri sindicali afirmând că protestul va continua şi marţi. Activitatea la ghişee nu a fost însă afectată.

„Suntem nemulţumiţi că nouă o să ne scadă salariile odată cu aplicarea Legii Salarizării Unitare, dar şi diferenţele dintre noi şi colegii noştri din Ministerul de Finanţe din aparatul central. Noi nu vrem să facem un caz social din chestia asta, nu vrem să sufere celelalte categorii dar vrem să tragem un semnal guvernanţilor şi parlamentarilor să ne asculte şi pe noi, să ne bage puţin în seama şi să aplice principiile legii aşa cum trebuie”, a declarat Brânduşa Pălărie, reprezentant sindical.

„Activitatea nu s-a blocat. Noi am deservit contribuabilii, nu ne batem joc de ei”, a afirmat Viorel Ghencea, purtător de cuvânt al AJFP Dolj.

Şi la Gorj sunt proteste. Zeci de angajaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj protestează, luni, în faţa sediului instituţiei.

„Este un protest spontan, la care participă majoritatea salariaţilor AJFP Gorj. Revendicările sunt legate de legea salarizării. A venit domnul prefect şi stă de vorbă cu reprezentanţii sindicatelor”, a precizat Marin Ciumag, şeful AJFP Gorj.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj are, în prezent, 350 de salariaţi.

Peste 100 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj protestează, luni, faţă de diferenţele salariale din noua Lege a Salarizării dintre angajaţii de la centru şi cei din teritoriu, care sunt cuprinse între 27% şi 50%.

Liderul sindicatului din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj, Ilie Rostogol, a declarat că în mare parte s-a întrerupt activitatea în instituţie.

”Peste 100 de angajaţi protestează în curtea instituţiei, este un protest spontan, în mare parte s-a întrerupt activitatea, s-ar putea să închidem porţile, încă nu am închis, nu vrem să intrăm în divergenţe cu contribuabilii. Suntem nemulţumiţi de diferenţele salariale din noua Lege a salarizării dintre angajaţii de la centru şi cei din teritoriu care sunt cuprinse între 27% şi 50%. De ce se doreşte angajarea a 35.000 de consultanţi fiscali plătiţi cu 10.000 de lei pe lună în loc să majoreze salariile celor din Finanţe care colectează pentru bugetul statului?”, a spus Rostogol.

Aproximativ 500 de lucrători din cadrul Direcţiei Generale Regională a Finanţelor Publice Ploieşti au întrerupt, luni, lucrul cu publicul. Angajaţii din Finanţe au declanşat o grevă spontantă fiind nemulţumiţi de nivelul de salarizare.

Dumitru Bejenariu, purtătorul de cuvânt al DGFP Ploieşti, a anunţat că cei aproximativ 500 de angajaţi au blocat total activitatea cu publicul, de la ora 9 la 11.

Cei care aveau nevoie de serviciile acestei direcţii aşteaptă ca protestul să înceteze. Alţii au plecat acasă.

Şi la Argeş sunt proteste faţă de Legea Salarizării, dar nu este perturbată activitatea.

„E vorba de un protest care vizează legea salarizării. Vrem o grilă de salarizare unică. La Piteşti, acţiunea nu perturbă activitatea instituţiei, iar oamenii care vin primesc informaţiiile dorite, ca şi până acum. În holul instituţiei, însă, sunt strânşi aproximativ 100 de angajaţi care vor protesta până o să fim chemaţi la negocieri. Sperăm noi ca acest lucru să se întâmple cât mai curând, ca acţiunea noastră de azi să aibă roade", a declara Valentin Pârvu, lider sindical.

La Arad, 450 de anjajaţi ai Adminsitraţiei Judeţene a Finaneţelor Publice din Arad şi a Serviciilor Fiscale din judeţul Arad au intrat, de luni dimineaţa în grevă spontană, oprind lucrul cu publicul. Angajaţii protestează pe coridoarele instituţiei, iar unii au ieşit şi în faţa clădirii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad. Proteste sunt şi la Serviciile Fiscale din localiţăţile Lipova, Chişineu-Criş, Sebiş, Ineu şi Săvârşin.

Contribuabilii care au mers luni la ghişeele Fisculului nu şi-au putut rezolva problemele, cei mai mulţi plecând pentru a reveni când se va încheia protestul.

În grevă sunt şi angajaţii Inspecţiei Fiscale, aşa că verificările care urmau să aibă loc luni dimineaţa au fost reprogramate.

Pe poartea instiţiei a fost a amplasat un afiş cu mesajul "Grevă spontană".

Sindicaliştii ameninţă că dacă doleanţele nu le vor fi rezolvate, protestele vor continua.

Aproximativ 150 de angajati ai Directiei Generale Regionale de Finante Iaşi au întrerupt lucrul luni dimineaţa.

Angajaţii Fiscului din Iaşi spun că sunt nemulţumiti de faptul că prin noua grilă a salarizării remuneraţia lor va scădea. Este vorba mai ales despre salariile persoanelor din funcţii de conducere, dar şi o parte dintre salariile celor din funcţii de execuţie.

Desi ghiseele de încasări trebuiau să se deschidă la 8 si jumătate, nici până la această ora ieşenii nu putut să facă nici plată.

Şi la Sibiu sunt peste 70 de persoane care protestează faţă de inechităţile salariale. Angajaţii Fiscului au oprit lucrul luni de dimineaţă şi spun că activitatea va reveni la normal în jurul orei 11.

Aproximativ 270 de salariaţi de la finanţe protestează, luni, în judeţul Alba, ca reacţie la proiectul salarizării, liderul de sindicat, Florin Oană, declarând că în 2018 vor avea venituri mai mici, iar banii primiţi nu reflectează complexitatea muncii pe care o desfăşoară.

Florin Oană a declarat că la protestul de luni, participă circa 90% dintre angajaţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Alba, dar şi ai Administraţilor Finanţelor Sebeş, Blaj, Aiud, Câmpeni şi Cugir.

”Angajaţii au ieşit în holuri şi nu se lucrează cu publicul. Probabil toată ziua va dura protestul. Noi, din 2018, suntem pe scădere în loc de creştere şi nu suntem puşi în grila în care avem importanţa şi complexitatea muncii pe care o desfăşurăm. Nu avem spor, nu putem desfăşura alte activităţi, practic suntem îngrădiţi, iar cu aceste grile care sunt mai mici colegii sunt foarte nemulţumiţi, nemotivaţi şi de aceea a ieşit acest protest spontan”, a spus Florin Oană.

Vameşii declanşează o acţiune de protest: „exces de zel” în controale, vămile s-ar putea bloca

Salariaţii sistemului vamal s-au solidarizat cu angajaţii din direcţiile regionale ale finanţelor publice şi de la ora 10:00 vor declanşa o acţiune de protest sub forma „excesului de zel” prin care controlul efectuat la frontieră nu se va mai face selectiv, potrivit analizei de risc.

„Vor fi controlate toate mijloacele de transport, fapt ce va duce la îngreunarea traficului şi chiar la blocarea frontierei României”, informează sindicatul naţional al vămilor Unirea.

Acţiunea se datorează tăierii salariilor de la 1 ianuarie 2018.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici