Pe lângă detalierea condiţiilor care au dus la deciziile mai agresive, din urmă cu o săptămână, de relaxare a politicii monetare, Mugur Isărescu a adus şi lămuriri în ceea ce priveşte discuţiile legate de posibila sa candidatură la Preşedinţie.
Şeful băncii centrale s-a pronunţat asupra situaţiei din instituţiile de credit şi a explicat de ce Banca Naţională a României a permis să revină din nou în poziţia de debitor net al sistemului bancar.
Interviul cuprinde şi opinia guvernatorului BNR privind reluarea creditării, evoluţia inflaţiei şi nivelul creşterii economice din acest an.
Isărescu a oferit mai multe indicii privind canalele de intervenţie pe pieţele interbancare şi soluţiile pe care BNR le are în condiţii de volatilitate ridicată sau chiar în cazul unui atac speculativ.
Totodată, guvernatorul BNR a comentat recenta depreciere a monedei naţionale.