- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Guvernul vrea să reintroducă accizele la produsele de lux, asumându-şi sancţiuni din partea CE
Guvernul intenţionează să reintroducă din 2010 accizele la iahturi, parfumuri, blănuri, arme de vânătoare, bijuterii şi alte produse de lux, asumându-şi astfel riscul unei sancţiuni din partea Comisiei Europene, după ce anul trecut a decis eliminarea acestor taxe care contravin normelor comunitare.
Guvernul vrea să reintroducă accizele la produsele de lux, asumându-şi sancţiuni din partea CE (Imagine: Marian Hanciarec/Mediafax Foto)
Intenţia de reintroducere a accizelor pentru produse considerate de lux este prevăzută în proiectul ordonanţei de urgenţă privind combaterea evaziunii fiscale, care urmează să fie aprobat de Guvern în şedinţa de săptămâna viitoare.
Documentul relevă că vor fi din nou accizate confecţiile din blănuri naturale, cu excepţia celor de iepure, oaie, capră (cu 45%), articole din cristal (15%), bijuteriile din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor (10%), produse de parfumerie (între 10 şi 35%), armele şi armele de vânătoare altele decât cele de uz militar (100%), iahturile şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement (între 5 şi 15%), precum şi motoarele cu capacitate de peste 25 CP destinate iahturilor şi altor nave şi ambarcaţiuni pentru agrement (între 5 şi 9%).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Accizele sunt similare celor percepute până la momentul eliminării, la sfârşitul anului trecut.
Nu vor fi accizate bărcile cu sau fără motor cu lungime mai mică de 8 metri şi cu motor mai mic de 25 CP, precum şi iahturile şi alte nave şi ambarcaţiuni destinate utilizării în sportul de performanţă.
Vor fi scutite de la plata accizelor şi produsele exportate direct de operatorii economici producători sau prin operatori care îşi desfăşoară activitatea pe bază de comision, produse provenite din donaţii sau finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, precum şi produsele livrate la rezerva de stat şi la rezerva de mobilizare.
Accizele vor fi percepute firmelor, asociaţiilor familiale şi persoanelor fizice autorizate care produc sau achiziţionează din teritoriul comunitar ori din afara teritoriului comunitar astfel de produse.
În octombrie 2009, Guvernul a decis ca din 2010 să fie eliminate accizele pentru produsele de lux, precum confecţiile de blănuri naturale, bijuterii, parfumuri, arme de vânătoare, după ce a constatat că taxarea contravenea legislaţiei comunitare.
În nota de fundamentare a ordonanţei prin care Guvernul a eliminat atunci accizele se arăta că măsura este necesară pentru a evita declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement împotriva României pentru aplicarea de accize stabilite în cote procentuale.
"Legislaţia naţională prevede accize stabilite în cote procentuale, care sunt aplicate asupra bazei de impozitare ca valoare determinată pe baza preţurilor pentru produse cum ar fi: bijuterii din aur şi/sau din platină, confecţii din blănuri naturale, parfumuri, articole din cristal, iahturi şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement, arme şi arme de vânătoare, altele decât cele de uz militar, motoare cu putere peste 25 CP pentru iahturi şi alte ambarcaţiuni pentru agrement. Acest fapt a condus la sesizarea de către Comisia Europeană referitor la o posibilă încălcare a prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene (...) România şi-a luat angajamentul faţă de Comisia Europeană de a modifica legislaţia naţională până la 31 decembrie 2009, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010, în sensul eliminării accizelor stabilite în cotă procentuală", se spunea în notă.
Aceeaşi problemă cu nerespectarea normelor UE este indicată şi în nota de fundamentare a actualului proiect de combatere a evaziunii fiscale, la capitolul privind conformitatea proiectului de act normativ cu legislaţia comunitară, şi în care se admite că aplicarea accizelor în cote procentuale în cazul anumitor produse, altele decât cele supuse obligatoriu accizelor potrivit reglementărilor comunitare în domeniu, contravine principiilor prevăzute în dreptul comunitar cu privire la stabilirea impozitelor şi taxelor, fără să fie însă prezentate alte detalii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.