Herman Van Rompuy va prezenta în iunie un raport privind aprofundarea Uniunii monetare

Preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, va prezenta în iunie un raport asupra principalelor etape pentru "aprofundarea Uniunii monetare", a anunţat acesta în noaptea de miercuri spre joi la finalul unui summit la Bruxelles.

Urmărește
82 afișări
Imaginea articolului Herman Van Rompuy va prezenta în iunie un raport privind aprofundarea Uniunii monetare

Herman Van Rompuy va prezenta în iunie un raport privind aprofundarea Uniunii monetare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Participanţii la summit sunt de acord să spună că "trebuie să trecem la o nouă etapă a Uniunii economice şi monetare, sporind consensul pentru ca UE să fie mai aliniată cu Uniunea monetară", a declarat Van Rompuy.

"Voi realiza un raport în iunie, în strânsă cooperare cu preşedintele Comisiei, cel al Eurogrup şi cel al Băncii Centrale Europene privind principalele etape şi metoda de lucru pentru a atinge acest obiectiv", a anunţat el.

Van Rompuy a subliniat că mai mulţi dintre participanţii la summit au exprimat "opinii diverse asupra unor subiecte ca euro-obligaţiunile într-o perspectivă pe termen lung, o supervizare mai integrată a băncilor şi o schemă comună de garantare a depozitelor" bancare.

După prezentarea acestui raport, adică după luna iunie "vom începe munca" a mai explicat el. "Vom discuta despre ce se poate realiza sub tratatele actuale, însă putem considera şi alte ipoteze".

"Ne vom pune de acord cu privire la principalele elemente ale aprofundării Uniunii monetare şi asupra instrumentelor prin care se poate realiza", a încheiat acesta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici