Hidroelectrica negociează proiecte eoliene şi solare cu o capacitatea echivalentă cu cea a trei reactoare de la Cernavodă

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, este în faza de duediligence (negocieri) pentru un portofoliu de proiecte eoliene şi solare de 2.000 MW, capacitatea echivalentă cu cea a trei reactoare de la Cernavodă, scrie ZF.

Urmărește
5072 afișări
Imaginea articolului Hidroelectrica negociează proiecte eoliene şi solare cu o capacitatea echivalentă cu cea a trei reactoare de la Cernavodă

Hidroelectrica negociează proiecte eoliene şi solare cu o capacitatea echivalentă cu cea a trei reactoare de la Cernavodă

Proiectele vizează inclusiv construcţia de proiecte solare plutitoare, dar şi echiparea centralelor, acolo unde particularităţile tehnice permit, cu panouri solare. Acesta este cel mai mare portofoliu de proiecte regenerabile în dezvoltare anunţat oficial pe plan local.

Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie a statului român, nu exclude distribuirea de dividende suplimentare din profitul record pe care îl va înregistra anul acesta ca urmare a exploziei preţului la energie, dar spune că are bani pentru a-şi continua investiţiile.

Obiectivul companiei este de a deveni relevantă la nivel regional prin intermediul unui portofoliu extins de producere de energie.

Pe fondul creşterii cu 48% a preţului mediu de vânzare a energiei electrice şi ca urmare a unei cantităţi de energie electrică vândută mai mare cu 18% la 14,08 TWh, Hidroelectrica a raportat rezultate record în primele nouă luni din 2021.

Astfel, compania, la care statul român are 80% iar Fondul Proprietatea 20%, şi-a majorat cu 103% profitul net la 2,6 mld. lei în timp ce veniturile au urcat cu 70% la aproximativ 4,7 mld. lei, potrivit datelor din raportul trimestrial publicat luni de Fondul Proprietatea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici